Cum să circuli în siguranţă pe caniculă. Traficul pe Autostrada Soarelui, supravegheat de poliţişti şi radare

Cum să circuli în siguranţă pe caniculă. Traficul pe Autostrada Soarelui, supravegheat de poliţişti şi radare

Poliţia Rutieră, în teren Foto:Adevărul

Anticipând o creştere a traficului la finalul zilei de duminică, în special pe Autostrada Soareului, dispre Litoral către Capitală, Poliţia Română a trimis în teren artileria grea. Sute de poliţişti de la Rutier, dar şi zeci de aparate radar care nu vor scăpa nimic din ochi.

Ştiri pe aceeaşi temă

.Având în vedere că astăzi, 28 iulie, intră în vigoare şi codul galben de caniculă, oamenii legii fac recomandări pentru şoferii care se află la volan în aceste ore. Deocamdată, pe A2, traficul se desfăşoară în condiţii normale, nefiind înregistrate ambuteiaje.

Iată câteva sfaturi pentru o deplasare în siguranţă:

-În caz de trafic aglomerat adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare evitând efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

-Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

-Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră!

-Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

-Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri! Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este de ajuns o singură fracţiune de secundă, moment în care pot apărea aţipirea şi, implicit, pierderea controlului vehiculului. De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) trebuie să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul într-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată). Odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psiho - motorii necesare conducerii în siguranţă.


-Planificaţi-vă, pe cât posibil, deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar 10 – 18.

-Posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) sunt sfătuiţi să renunţe să conducă autovehicule pe drumurile publice în intervalul menţionat.

-În cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului şi hidratării conducătorului de autovehicul, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculului să fie efectuată în zone umbrite.

-Atunci când, în calitate de pasageri, în autovehicul se regăsesc copii sau bătrâni, este recomandabil ca aceştia să fie protejaţi de razele directe ale soarelui. Copiii nu vor fi lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare, iar transportul lor pe distanţe lungi nu se va efectua în vehicule fără posibilităţi de climatizare!
 

Vă recomandăm şi:

Fii vizibil în trafic ! Siguranţă rutieră pentru biciclişti

Trafic blocat pe DN 7, la intrarea în judeţul Vâlcea, din cauza unui accident rutier

Zilele Hunedoarei paralizează traficul rutier în centrul municipiului

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările