Cum va arăta noua piaţă centrală din Călăraşi. Lucrările vor costa 4 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demolată în urmă cu aproape 2 ani după ce s-a constatat afectarea gravă a structurii de rezistenţă, un pericol iminent pentru comercianţii care îşi desfăşurau activitatea, autorităţile locale vor construi o nouă piaţă în centrul  Călăraşiului. Construcţia Pieţei Mari va începe în primăvara acestui an şi se realiza după arhitectură tradiţional românească.

"După procedurile obligatorii de achiziţie publică, în toamna anului trecut a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie lucrări şi proiectare. Proiectarea se află pe ultima sută de metri, astfel că estimăm ca lucrările să demareze la începutul primăverii. Noua clădire a Pieţei Centrale şi reabilitarea centrului pietonal (ce se va realiza cu fonduri europene, aproximativ circa 6 milioane de euro) vor revitaliza zona centrală veche a oraşului", a explicat Daniel Ştefan Drăgulin, primarul Călăraşiului.

Autorităţile locale spun că îşi doresc o construcţie care să respecte specificul zonei, dar să iasă oarecum din obişnuit. "În toate discuţiile purtate cu specialiştii Primăriei ne-am dorit ca piaţa să arate în stilul architectural intebelic, să respecte un tipic românesc, de la material până la aspect. Terasa va arăta ca un pridvor românesc, acoperită cu ţiglă ceramică, se va folosi mult lemnul, vor fi suprafeţe vitrate mari, iar pavajul va fi multicolor", a precizat edilul.

Modernizare pe bani europeni

Proiectul de regenerare urbană, care urmăreşte reducerea emisiilor de carbon prin creearea unui spaţiu urban multifuncţional în zona centrală a oraşului, va fi finanţat din fonduri europene prin Program Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Piaţa mare este primul obiectiv pe listă care va schimba faţa centrului vechi.

"Am semnat contractul de lucrări pentru construcţia Pieţei Mari. Aceasta se va prezenta în faţa călărăşenilor, în aproximativ un an de zile, cu o nouă identitate. Centrul vechi al municipiului Călăraşi intră, prin semnarea acestui contract de lucrări, într-o etapă de modernizare, ce se va continua, aşa cum ne-am propus, cu reabilitarea întregului centru pietonal, de la str. Sloboziei până la str. Dobrogei, cu ajutorul fondurilor europene”, a anunţat primarul oraşului Călăraşi.

Contractul de proiectare şi execuţie lucrări a fost semnat cu SC Antrepriza Şantiere Construcţii Montaj Eurobuild SRL, cu sediul în Voluntari, iar valoarea insvestiţiei care urmează să fie executate se ridică la 4 milioane de lei. De altfel, tot centrul vechi al Călăraşiului a fost inclus într-un proiect de modernizare cu finanţare europeană în valoare de peste 36 de milioane de lei. 

7,6 milioane de euro pentru refacerea centrului vechi

Primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, a semnat, alături de directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, contractul de finanţare europeană pentru reamenajarea zonei centrale a oraşului. Este vorba despre proiectul ce ţinteşte reabilitarea centrului vechi pietonal al municipiului Călăraşi, valoarea finanţării europene fiind de 36.346.757,34 lei (circa 7,6 milioane euro), contribuţia bugetului local fiind de 726.935,15 lei.

Proiectul a obţinut finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4.1., iar lucrările ce vor fi efectuate vor avea ca rezultate 20.194,8 mp de zonă pietonală modernizată şi extinsă, 7.255,9 mp de spaţii verzi înfrumuseţate şi 785 mp carosabil reabilitat. 

Se vor implementa soluţii moderne de share space şi pietonal, lucrările de intervenţie ce vor fi efectuate urmând a fi: lucrări de infrastructură, fântâni, mărirea şi diversificarea zonelor de spaţiu verde prin amplasarea de jardiniere şi gradene de sprijin, trepte şi rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, pergole, divers mobilier urban, iluminat ornamental, canalizaţii subterane pentru instalaţiile noi cât şi pentru reţelele de telefonie şi  cablu existente, amenajarea zonelor de şedere prin amplasarea de bănci inteligente (dotate cu prize USB, sisteme inteligente şi autonome).

Durata de execuţie lucrărilor de construcţii şi montaj pentru toată zona centrului vechi este de 16 luni. Astfel, autorităţile vor demola amenajările existente şi vor introduce fântâni arteziene, mobilier urban, pergola, rampe şi vor extinde spaţiie verzi prin amenajare peisagistică.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite