Cum alungăm angoasele pentru a scăpa de stres cât ai clipi. Ce să faci ca să vezi partea plină a paharului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stresul, o problemă care ne afectează zilnic Foto:Shutterstock
Stresul, o problemă care ne afectează zilnic Foto:Shutterstock

Nu doar o dietă echilibrată ne ajută să alungăm angoasele atunci când suntem copleşiţi de griji. Acumulările zilnice de tensiune la serviciu, acasă, în trafic ne îmbolnăvesc fără să ne dăm seama. De altfel, excesul de stres duce la accelerarea ritmului cardiac, transpiraţie excesivă, insomnie sau irascibilitate. Câteva strategii simple pe care le putem adopta ne scapă de probleme.


Detensionarea, spun specialiştii, ţine în primul rând de noi şi apoi de factorii exterior. Dacă renunţăm la gândurile “negre”, adoptând o atitudine pozitivă, povara pe care o simţim dispare. Specialiştii sunt de părere că optimismul, gândul bun şi ceea ce ne trece prin minte ne ajută inimaginabil în lupta cu o boală grea. Iată cum explică asist. univ. Dr. Viorela Popescu, de la Academia de Studii Economice-Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului-Departamentul de Educaţiei Fizică şi Sport  în lucrarea „ Efectele miraculoase ale unei gândiri pozitive” ce minuni face o idee care ne trece prin minte:

image

“Fiecare dintre noi este stăpân pe gândurile sale. Acest lucru reprezintă puterea miraculoasă prin care toate lucrurile devin posibile. Emitem negativ, atragem dezechilibre energetice şi deci, boala; emitem gânduri pozitive, primim starea de bine şi deci, sănătătea. Trebuie să învăţăm să deţinem controlul absolut asupra mecanismului nostru de gândire, supraveghindu-l în permanenţă. Marea putere a gândului ne poate vindeca bolile şi astfel, ne face din nou plini de viaţă şi de forţă.

Puterea vindecătoare infinită îşi are rădăcinile în subconştientul nostru, al oamenilor. Schimbându-ne radical modul nostru de a gândi ne vom influenţa benefic drumul vieţii. Gândul este viaţa! Nu trebuie să uităm: corpul este produsul minţii şi mintea noastră îl controlează. Dacă ne doare dintele sau stomacul, mintea este imediat afectată. Este foarte important de ştiut că fiecare celulă a corpului creşte, suferă, primind un impuls de viaţă sau de moarte la fiecare gând care ne trece prin minte, lăsând acolo o urmă adâncă”.

"Dacă există o stare depresivă în minte, nici corpul nu poate funcţiona corect"

Intoxicarea corpului fizic nu este doar consecinţa unei alimentaţii dezechilibrate, cum se crede, ci şi rezultatul unor factori emoţionali. Supărarea, furia, nemulţumirea modifică funcţionarea corectă a bilei, a ficatului şi inflamează mucoasa intestinului subţire. Teama transformă mucoasa intestinului gros. Drept urmare, abdomenul se baloneză apărând disconfortul fizic, insomniile, dereglările metabolice. Toate aceste modificări determină o reacţie imunitară anormală.

image

Gândurile negre sunt direct răspunzătoare de otrăvurile din mental, apoi se răsfrâng asupra corpului fizic. Aşa se nasc bolile. A înceta să gândim corect, înseamnă a fi perturbaţi. Dacă există o stare depresivă în minte, nici corpul nu poate funcţiona corect. Sănătatea mentală este mai important decât cea fizică.. Dacă mintea este sănătoasă atunci şi corpul va fi sănătos. De aici rezultă că, psihicul „ţine” fizicul.

Trucuri pentru a scăpa de griji

Fii pozitiv în tot ce faci! Străduieşte-te să vezi partea plină a paharului. În fiecare zi, aminteşte-ţi evenimentele pozitive de peste zi, căci cu siguranţă există! Chiar şi cele mai puţin semnificative au importanţa lor, conform blog.magzone.ro.
Râzi cât mai mult! Nu există nimic care să se compare cu râsul atunci când vine vorba de a provoca o stare de destindere. Râsul este o emoţie care generează energii pozitive. Permite dedramatizarea şi surmontarea emoţiilor negative. Poţi practica un pic de autoironie jucăuşă în fiecare zi. Sau te poţi uita la filmele tale preferate sau la videoclipurile amuzante care abundă pe internet.


Plimbă-te timp de 10 minute! Nu e nimic mai bun decât să faci o plimbare timp de 10 minute atunci când ai nevoie să îţi limpezeşti capul. Ideal este să faci asta într-un spaţiu verde, să priveşti în jurul tău şi să te laşi atras de tot felul de fenomene. Asta te ajută să te revitalizezi.
Opreşte calculatorul şi telefonul mobil! Obişnuieşte-te să faci pauze în timpul unei zile de muncă. S-a demonstrat că verificarea intempestivă a e-mailurilor creşte nivelul de stres şi de stare depresivă şi perturbă somnul, mai ales atunci când este vorba de e-mailuri cu scopuri profesionale. De asemenea, să fii în permanenţă deranjat sau disponibil la telefonul mobil nu aduce nimic liniştitor.
 

image

Vă recomandăm şi:

Activitatea care ne scapă de stres şi ne calmează cât ai zice peşte

Stresul, la fel de nociv ca fumatul pasiv

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite