Cum ajunge singurătatea factor de risc pentru sănătate. Psihoterapeut: „Chiar şi cei care trăiesc într-o relaţie de lungă durată pot simţi o singurătate profundă“

Lipsa conexiunilor sociale este nocivă pentru fiinţa umană, impactul însingurării asupra organismului fiind comparabil cu cel produs de alcoolism sau de fumatul a 15 ţigarete pe zi, arată psihoterapeutul Cosmin Meleacă.

Tehnologia nu este un mijloc de apropiere între suflete. Cei care au 5.000 de prieteni pe Facebook realizează că, de fapt, sunt singuri. Această stare este dureroasă nu doar din punct de vedere emoţional, ci poate chiar dăuna sănătăţii unei persoane. Este un factor de risc pentru o serie de afecţiuni precum hipertensiunea arterială, tulburările de somn şi scăderea capacitătăţii de a face faţă stresului de zi cu zi. Când ştim că avem nevoie de ajutor, cui îl cerem şi mai ales ce trebuie făcut pentru a depăşi aceste stări? Cosmin Meleacă este psihoterapeut în Călăraşi şi ne arată paşii pe care trebuie să îi urmăm pentru a rezolva această problemă.

„Weekend Adevărul“: Ce este însingurarea şi cum se dăm seama că suntem afectaţi?

Cosmin Meleacă:

Însingurarea se defineşte prin tendinţa individului de a se îndepărta de mediul social, de a se izola, în pofida nevoii înnăscute de conectare socială. A fi însingurat nu este aceeaşi lucru cu a fi singur. Chiar şi cei care trăiesc alături de alţi oameni pe tot parcursul zilei sau într-o relaţie de lungă durată pot simţi o singurătate profundă şi omniprezentă. Ea ne poate afecta la orice vârstă, deşi adolescenţii şi persoanele vârstnice sunt mai susceptibili să fie afectate decât restul populaţiei. Sunt cercetări care indică faptul că mai mult de 20 la sută dintre persoanele de peste 60 de ani se însingurează. 

Într-un sondaj realizat în 2018 în USA, peste jumătate dintre respondenţii cu vârsta de peste 18 ani au declarat că relaţiile lor cu semenii sunt superficiale şi că uneori sau întotdeauna se simt singuri. 

Singurătatea este influenţată de mai mulţi factori. Unul ar fi nivelul de vulnerabilitate la deconectarea socială. Fiecare individ are o nevoie generală de includere socială, iar nivelul unui individ poate fi diferit de cel al altuia. Dacă avem o nevoie mare de conexiuni atunci va fi destul de dificil să le satisfacem. Un alt factor ar fi capacitatea de autoreglare a emoţiilor asociate singurătăţii. Fiecare dintre noi simte nevoia de a fi în compania altuia şi dacă această nevoie nu este satisfăcută, atunci apare suferinţa. Este destul de greu să facem faţă eficient singurăţii şi să gestionăm emoţiile astfel apărute. Reprezentările şi aşteptările mentale, precum şi raţionamentul despre ceilalţi sunt un alt factor ce influentează percepţia noastră despre singurătate. Oamenii care se simt singuri se percep ca făcând totul pentru a-şi face prieteni şi pentru a aparţine unui grup, însă cred că nimeni nu răspunde. Uneori oamenii singuri se consideră ca fiind inadecvaţi sau nevrednici. Ruşinea blochează conectarea cu ceilalţi. 

La ce duce izolarea? Care sunt semnalele de alarmă pe care trebuie să le luăm în considerare?

Omul fiind o fiinţă socială, atunci când experimentează singurătatea pe termen lung devine mult mai expus bolilor, lipsa conexiunilor sociale crescând riscurile pentru sănătate. Efectele sunt comparabile cu cele produse de alcoolism sau de fumatul a 15 ţigarete pe zi. De asemenea, s-a descoperit că singurătatea şi izolarea socială sunt de două ori mai dăunătoare pentru sănătatea fizică şi psihică decât obezitatea. Izolarea este adesea asociată cu depresia şi tulburarea de stres post-traumatic, compromite imunitatea, creşte producţia de hormoni de stres şi dăunează somnului. Singurătatea poate fi un factor de risc pentru sănătate, pentru bolile de inimă, diabetul de tip II sau artrita. Oamenii singuri sunt de două ori mai susceptibili să dezvolte boala Alzheimer. Tot singurătatea alimentează inflamaţiile cronice, care scad imunitatea. 
 

Femeile sunt mai afectate decât bărbaţii?

Este adevărat că bărbaţii şi femeile gestionează diferit stările emoţionale negative. Femeile se concentrează asupra relaţiilor mai mult decât o fac bărbaţii şi dacă aceste relaţii devin nesatisfăcătoare pot resimţi mai acut singurătatea în doi. Astfel, bărbaţii îşi combat singurătatea în grup, în timp ce femeile tind să se concentreze pe relaţii individuale. Problema bărbaţilor este că lor le este mai dificil să-şi facă prieteni noi şi nu participă la atâtea activităţi sociale sau grupuri comunitare. Apoi, bărbaţii nu prea recunosc că se simt singuri. Bărbaţii sunt mai puţin susceptibili să socializeze de dragul socializării şi au nevoie de motive clare pentru a ieşi şi întâlni alte persoane. De exemplu, în Marea Britanie au fost realizate proiecte în care scopul întâlnirilor  este de a repara lucruri, mai degrabă decât de a socializa, socializarea fiind un obiectiv secundar şi nu un scop.

Chiar şi cei care trăiesc alături de alţi oameni pe tot parcursul zilei sau într-o relaţie de lungă durată pot simţi o singurătate profundă şi omniprezentă.   Omul fiind o fiinţă socială, atunci când experimentează singurătatea pe termen lung devine mult mai expus bolilor, lipsa conexiunilor sociale crescând riscurile pentru sănătate.   Bărbaţii sunt mai puţin susceptibili să socializeze de dragul socializării şi au nevoie de motive clare pentru a ieşi şi întâlni alte persoane.

„Conexiunile din reţelele de socializare sunt slabe din punct de vedere emoţional“

Cât de eficientă este psihoterapia în cazul însingurării?

Psihoterapia, prin natura sa, oferă o relaţie terapeutică pentru client şi poate alunga implicit singurătatea, fără ca acesta să fie obiectul ei principal, deoarece psihoterapia nu poate fi privită în esenţă ca un serviciu de prietenie. De asemenea, este important ca în terapie să existe deschidere, o minte deschisă fiind dispusă să încerce lucruri noi, pe care în mod normal nu le-ar încerca. Psihoterapia ţine, de multe ori, de provocarea propriului set de credinţe şi de modificare a lor şi are succes atunci când persoana este dispusă să încerce să facă acest lucru într-un mediu sigur şi suportiv.

Însă, singurătatea este un fenomen multidimensional, iar intervenţia terapeutică se face în funcţie de simptomatologie. Singurătatea datorată morţii unei persoane dragi necesită de obicei rezolvarea procesului de durere ca o condiţie prealabilă a atenuării singurătăţii şi formularea de noi relaţii sociale. În cazul divorţului, ea poate apărea ca efect al sentimentelor de inadecvare şi insecuritate interpersonală. 
 

După ce relaţia terapeutică a fost creată şi consolidată, clientul poate încerca alături de terapeut să înţeleagă natura singurătăţii sale şi să îşi creeze abilităţi prin care să poată aborda singurătatea într-un mod funcţional.

Se poate vindeca un singuratic?

Atunci cănd singurătatea - solitudinea - devine o alegere personală ea nu generează simptomele mai sus menţionate şi nu este nevoie de intervenţie. Unii oameni sunt introvertiţi, şi se simt confortabil alături de propriile lor sentimente şi gânduri. 

Reţele de comunicare sunt sau pot deveni reţele de însingurare?

Reţelele virtuale de comunicare extind reţeaua socială dincolo de cercul de prieteni cunoscut şi pot aduce beneficii. Îţi poţi descoperi un prieten de mult pierdut, ai acces la  informaţii noi sau oportunităţi de conectare cu alte persoane care au interese culturale, politice, religioase, etc., similare cu ale tale. Prin intermediul internetului se poate începe o relaţie cu o persoană pe care nu ai întâlnit-o niciodată şi care poate apoi continua offline. Însă, reţeaua socială online a unei persoane nu reprezintă în general reţeaua socială „reală“. Conexiunile din reţelele de socializare sunt slabe din punct de vedere emoţional şi nu le pot înlocui pe cele din offline. 
 

Psihoterapeutul Cosmin Meleacă

De ce şi-au pierdut trăinicia legăturile dintre oameni?

Nu putem spune cu precizie dacă devenim mai însinguraţi de la o generaţie la alta sau doar mai conştienţi de fenomen, pentru că nu există date istorice pe baza cărora să fie realizată o statistică. 

Ce pot face cei din jurul unei persoane care se izolează, cum o pot ajuta?

Cei din jur pot observa că persoana respectivă s-a retras şi şi-a pierdut interesul faţă de activităţile pe care în mod normal le desfăşura şi nu se mai implică în alte activităţi. Însă, însingurarea este un sentiment personal subiectiv legat de diferenţa dintre nivelurile dorite de contact social ale unei persoane şi nivelul real de contact social al acesteia, deci schimbarea va veni tot de la persoana afectată. Cei din jur pot reacţiona atunci când li se cere ajutorul, sau pot sugera că au observat că ceva s-a schimbat şi că sunt dispuse să ajute. 

Cred că cea mai bună metodă de ieşire din izolare este creşterea calităţii relaţiilor interpersonale şi nu creşterea cantităţii. Oamenii pot alege să aibă un număr mic de contacte, dar cu care să se simtă împliniţi. 

„Mintea şi trupul sunt interconectate“

Ce este psihoterapia?

Psihoterapia este un tratament colaborativ, bazat pe relaţia dintre individ şi un psiholog. Fundamentată pe dialog, acesta oferă un mediu suportiv, care îţi permite să vorbiţi deschis cu cineva  obiectiv, neutru şi lipsit de prejudecăţi. Împreună cu mine vei lucra pentru a identifica şi schimba modul de gândire şi stilul comportamental care te împiedică să te simţi mai bine.

În final, pe lângă rezolvarea problemei cu care ai venit în terapie, vei învăţa noi competenţe, astfel încât să poţi face faţă provocărilor viitoare. Nu există niciun dubiu că mintea şi trupul sunt interconectate. Până la urmă, creierul este parte din corp, iar mintea sau conştiinţa de sine sunt produse ale creierului. Prin urmare, este imposibil să vorbim despre sănătatea mintală fără a include sănătatea fizică.

Din cauza unor preconcepţii despre psihoterapie, poţi fi reticent şi să amâni momentul în care să intri într-o terapie. Chiar şi dacă eşti conştient de beneficii este normal să te simţi neliniştit, pentru că terapia înseamnă schimbare, iar schimbarea se face mereu cu emoţii.

Cine poate beneficia de psihoterapie?

Ai putea beneficia de terapie dacă: ai o senzaţie copleşitoare de disperare şi tristeţe care pare că nu o să se mai termine, starea nu ţi se îmbunătăţeşte în ciuda eforturilor tale, şi nici sprijinul familiei sau prietenilor nu te ajută prea mult, constaţi că-ţi este dificil să te concentrezi pentru a-ţi rezolva sarcinile de lucru sau pentru a desfăşura activităţi de zi cu zi, îţi faci griji excesiv, te aştepţi mereu doar la ce e mai rău, sau tot timpul eşti pe marginea „prăpastiei“.

Care este scopul psihoterapiei?

Psihoterapia este intervenţia psihologică în situaţii de sănătate şi boală. Scopul psihoterapiei este acela de a facilita transformarea la un nivel mai profund al psihicului, necesitând o implicare pe termen lung. Transformarea este posibilă deoarece oamenii se pot schimba, mai ales după ce înţeleg modul în care sunt afectaţi de emoţiile disfuncţionale sau de comportamentele dezadaptative.

Psihoterapia este un proces axat pe învăţarea de modalităţi funcţionale menite să crească calitatea vieţii, sau pentru a putea face faţă problemelor apărute inerent  în viaţă. De asemenea, poate fi un proces de susţinere atunci când se trece printr-o perioadă dificilă sau de stres crescut, cum ar fi începerea unei noi cariere sau trecerea printr-un divorţ. Psihoterapia face posibilă acceptarea punctelor tari şi cele slabe. Prin identificarea emoţiilor şi modurilor de gândire, persoanele reuşesc să facă faţă situaţiilor dificile.

În intervenţia psihologică, psihoterapeutul se concentrează pe prezent, mai degrabă decât în trecut. Investigarea trecutului este utilă, deoarece acolo există elementele activatoare care au produs dezechilibrul, însă nu trecutul ne influenţează, ci modul în care ne raportăm la el în prezent. Acesta urmăreşte diminuarea sau înlăturarea unor simptome sau comportamente maladaptative şi reechilibrarea prin modificarea cauzelor acestor simpome sau tulburări.

Psihoterapia este, de obicei, limitată în timp, putând dura între 6 luni si 3 ani, şi se concentrează pe obiective specifice pe care fiecare doreşte să le îndeplinească. Cele mai multe tulburări de personailitate pot fi adesea tratate cu succes în acest interval de timp, de multe ori cu o combinatie între psihoterapie şi medicamente.

De ce aţi ales să studiaţi Psihologia?

Cred că de când mă ştiu mi-a plăcut să discut cu oamenii, să mă apropii de ei, de nevoile lor. Pe atunci nu aveam habar de psihologie şi implicit de psihoterapie. Manualul de liceu era destul de anost şi greoi, facultatea proaspăt reînfiinţată şi insuficient mediatizată. Pe atunci era încă un fel de răţuşca cea urâtă, aşa că nu a fost prima mea opţiune. La câţiva ani după terminarea liceului, student fiind la altă facultate, am văzut în tren o cunoştinţă citind o serie de cursuri. De curiozitate am luat si eu unul şi informaţia de acolo mi s-a părut fascinantă. Mi-am dat seama că este o continuare firească a ceea ce mie îmi plăcea foarte mult. Aşa că am luat hotărârea să schimb macazul şi am pornit pe noul drum care a fost fascinant şi, de atunci, constant, mă tot perfecţionez. Probabil că, în această meserie nu se poate spune niciodată că ai devenit destul de înţelept. Înţelepciunea presupune evoluţie, iar evoluţia înseamnă schimbare.

Investigarea trecutului este utilă, deoarece acolo există elementele activatoare care au produs dezechilibrul, însă nu trecutul ne influenţează, ci modul în care ne raportăm la el în prezent.  

Specialist în psihoterapie cognitiv-comportamentală

Cosmin Meleacă, 44 de ani, absolvent al Universităţii Titu Maiorescu Bucureşti-Facultatea de Psihologie, este psihoterapeut atestat din 2015 de Colegiul Psihologilor din România, în specialitatea psihoterapie cognitiv-comportamentală şi hipnoterapie. Oferă consultaţii la cabinetul său din Călăraşi.

Pe lângă formarea de bază, a obţinut competenţe în:

- terapia sistemică pentru cuplu, copil, familie,

- EFT - terapia de cuplu centrată pe emoţii

 - terapia centrată pe scheme (Schema therapy)

-  traumatologie