Cum a scăpat de sub buldozerele comuniste una dintre cele mai vechi biserici din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena Foto:I.S.
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena Foto:I.S.

Trecut pe lista monumentelor istorice în anul 2000, lăcaşul  de cult din centrul oraşului urma să fie ras de pe faţa pământului în 1989. Revoluţia a salvat însă de la demolare una dintre cele mai vechi biserici din Călăraşi. În acea periodă, tot cartierul Volna urma să dispară şi să facă loc blocurilor proiectate de comunişti.

Profesorul Nicolae Ţiripan, directorul Arhivelor spune că nu există niciun document oficial care să ateste că biserica a fost propusă pentru demolare, dar în anii 80, în oraş se crease panică. „Era vremea în care se făcea sistematizare oraşului. Există voci care spun că tot cartierul urma să dispară, deci, şi biserica. Norocul a fost că a venit Revoluţia. Astfel s-a reuşit salvarea lăcaşului de cult, dar şi a cartierului Volna“, a spus Ţiripan.

1855, anul înfiinţării

Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sau biserica din Volna a luat fiinţă în anul 1855. După ce oraşul Călăraşi a devenit capitala judeţului Ialomiţa, în primăvara anului 1833, numărul populaţiei s-a dublat. În acest mod s-a înfiinţat cartierul Volna. „Deoarece preoţilor de la catedrală le era foarte greu să asigure serviciul religios pentru toţi locuitorii oraşului, s-a pus problema construirii unui lăcăş de cult“, a precizat Ramon Eugen Ilie, protoiereul Călăraşiului. Biserica este învelită cu tablă şi a fost construită din cărămidă, la ridicarea acesteia contribuind enoriaşii. „Biserica nu are ctitori, fiind construită prin contribuţia enoriaşilor. Lăcaşul de cult este în formă de cruce, având două turle: una pe pronaos şi alta pe naos“, a explicat părintele Ramon.

Masa din altar

Lespedea de piatră a Sfintei Mese din Altar a fost aşezată pe o cruce, care este din anul 1823, după cum rezultă din inscripţia în slavonă săpată în piatră. „În spatele bisericii, se află Crucea Sfintelor Moaşte , aducătoare de ploaie, care este foarte veche“, a mai precizat preotul.

Reparaţii capitale

Electrificarea lăcaşului datează de 95 de ani, iar racordarea la apă potabilă a fost realizată în anul 1992, după ce lăcaşul fusese dispus spre demolare în timpul prigoanei comuniste. Biserica din Volna a fost racordată la reţeaua de gaze în anul 2002. Între anii 1994-1996 s-a lucrat la reparaţiile bisericii. Învelitoarea de tablă a fost refăcută în totalitate, iar turla din faţă a fost construită din nou. Urmând lucrările de subzidire şi refacere a tencuielilor exterioare în întregime, executate în praf de marmură. În anul 2000 biserica a fost trecută pe lista de monumente istorice.

Vă recomandăm şi:

Mai veche decât Călăraşiul. Biserica Sfântul Nicolae rezistă sub vremuri de peste trei secole

FOTO Construcţie bizantină din judeţul Călăraşi, în paragină. Biserica din satul Frunzăneşti a fost lăsată pradă degradării

FOTO Gara Slobozia, monument istoric lăsat în paragină

Parcul librarului Ioanid, în paragină

FOTO şi VIDEO Monumentele istorice din Dolj zac în ruină şi anonimat. Majoritatea acestor bijuterii arhitectonice au căzut pradă localnicilor

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite