Condiţii europene de călătorie cu autobuzul. 9,35 milioane de euro vor fi investiţi pentru modernizarea unei străzi

Condiţii europene de călătorie cu autobuzul. 9,35 milioane de euro vor fi investiţi pentru modernizarea unei străzi

Infrastructura rutieră în oraş va fi modernizată FOTO Facebook/PMC

Călărăşenii vor avea condiţii europene de călătorie cu transportul în comun, infrastructura rutieră din oraşul de pe malul Borcei urmând a a fi modernizată. În vederea reducerii poluării şi încurajarea mersului cu autobuzul, Primăria Călăraşi a accesat o finanţare europeană în valoare de 9,35 milioane de euro. În scurt timp va demara achiziţia publică a lucrărilor.

 
"Unul dintre cele 7 proiecte pe care administraţia locală călărăşeană le-a gândit, scris şi depus pentru obţinerea finanţării europene şi care se adresează îmbunătăţirii mobilităţii urbane este cel care vizează modernizarea străzilor Bucureşti şi Prel.Bucureşti, de la un capăt la celălalt - carosabil, trotuare, spaţii verzi, canalizaţie pentru reţea subterană de date, staţii inteligente de transport public.
 
Este primul proiect pentru care am semnat contractul de finanţare europeană pe Axa 4 a POR 2014-2020, în data de 2 decembrie 2019, cu o valoare record în istoria atragerii de fonduri europene a municipiului Călăraşi, de aproximativ 9,35 milioane euro. Din bugetul local se va asigura o cofinanţare de doar 2 %. ”Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călăraşi prin modernizarea infrastructurii căilor de rulare a transportului public local” este un proiect care are o durată de implementare de 30 de luni, din care 16 luni pentru execuţia lucrărilor.
 
În acest moment, ca urmare a necesităţii actualizării valorii documentaţiei economice conform OUG 114/2018, aşteptăm semnarea unui act adiţional la contractul de finanţare europeană, în maximum o lună de zile, fiind pregătiţi să demarăm imediat achiziţia publică a lucrărilor", a explicat Daniel Ştefan Drăgulin, primarul oraşului Călăraşi.
 
Valoarea proiectului este de 9,35 milioane euro (43.419.721,02 lei inclusiv TVA,) din care cofinanţarea Municipiului Clăraşi este în procent de 2% - 868.394,39 lei inclusiv TVA.
 
Conform autorităţilor locale se vor executa lucrări de modernizare a infrastructurii, după cum urmează:
 
1. Pe str. Prelungirea Bucureşti (zona SIDERCA – B-dul Cuza Vodă): lungime - 2.575 m, suprafaţă carosabilă - 46.039 mp, suprafaţă trotuare – 26.960 mp, suprafaţă spaţii verzi – 11.0388,90 mp, lungimea benzilor dedicate transportului public – 5.150 m;
 
2. Pe str. Bucureşti (B-dul Cuza Vodă -  limita UAT spre comuna Modelu): lungimea de 3.925 m, suprafaţă carosabil  - 49.842 mp, suprafaţă trotuare – 18.928 mp, suprafaţă spaţii verzi – 7.480 mp, suprafaţa pistelor de biciclete – 3.335 mp cu o lungime de 3.925 m (de la intersectia str. Bucureşti cu str. Doina până la limita UAT către comuna Modelu); între intersecţiile cu str. Dorobanţi şi respectiv Aurora, pe partea stângă a străzii se vor amenaja 300 spaţii de parcare pentru riverani, dintre care 13 locuri vor fi, exclusiv, pentru persoanele cu dizabilităţi;
 
3. Intersecţia str. Prel. Bucureşti cu Varianta Nord precum şi intersectia str. Griviţa cu str. Bucuresti vor fi reconfigurate prin realizarea unor intersecţii giratorii cu câte 3 ramuri, sensurile de circulaţie la intrare/ieşire din intersecţie fiind delimitate cu insule separatoare.
 
4. De asemenea, intersecţia str. Bucureşti cu Varianta Nord (str. Rocadei) se va reconfigura prin realizarea unui sens giratoriu cu 3 ramuri, sensurile de circulaţie la intrare/ieşire din intersecţie fiind delimitate cu insule separatoare; amenajarea acestui sens giratoriu nu face obiectul prezentului proiect, dar urmează a se corela cu acesta.
 
6. Sunt prevazute 17 staţii de transport public inteligente (6 pe str. Prel. Bucuresti şi  11 pe str. Bucureşti) formate din vitrină iluminată, acoperiş cu panouri fotovoltaice, banca cu încarcare USB, iluminat ambiental, panou de afisaj pentru informarea călătorilor).
 
7. Va fi realizată instalaţia necesară infrastructurii de comunicaţii a sistemelor inteligente de transport  care vor fi implementate în aria de intervenţie, respectiv: sistem de management al traficului; sistem de informare a a călătorilor în staţii; sistem de supraveghere video; sistem de ticketing (componenta locală).
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările