Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, convocat în şedinţă extraordinară la Prefectură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost convocat miercuri, 4 decembrie, în şedinţă extraordină la prefectură.

Cu această ocazie s-au discutat aspecte legate de pregătirea pentru iarna 2019 -2020, punându-se un aspect deosebit pe pregătirea cu utilaje de deszăpezire şi stocurile de sare, nisip şi celelalte materiale antiderapante folosite pe perioada sezonului rece. În aceeaşi şedinţă a fost aprobat de către membrii C.J.S.U. şi Planul de activităţi pentru anul 2020.

Dacă în anul 2016 drumarii acţionau cu 18 utilaje proprii de deszăpezire, în 2019 numărul acesta se ridică la 29. "Nu îmi mai doresc evenimente pe drumurile judeţene, acţionăm, împreună cu ISU Călăraşi, la capacitate maximă. În dotarea militarilor, prin programe transfrontaliere unde suntem parteneri, există un sistem de alertă în caz de urgenţă. Putem detecta zona în care se află utilajele, dar şi maşinile sau persoanele prinse sub nămeţi", a precizat, în urmă cu două zile, Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, care a inspectat parcul auto la SC Drumuri şi Poduri SA Călăraşi. Unitatea are în stoc 1.000 de tone de material antiderapant care va fi folosit pentru drumurile din judeţ în această iarnă.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite