Cinci tineri din Olteniţa, sancţionaţi de poliţişti pentru afişaj electoral ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci tineri din Olteniţa, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, au fost sancţionaţi cu amenzi între 600 şi 1.000 de lei, după ce poliţiştii Biroului de Ordine Publică Urban i-au prins când afişau materiale de propagandă electorală în alte locuri decât cele autorizate. Persoanele au fost sancţionate contravenţional de oamenii legii conform Legii 67/2004 pentru afişarea mijloacelor de propagandă electorală în alte

În contextul alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, Ministerul Administraţiei şi Internelor desfăşoară, în perioada 10 mai – 10 iunie 2012, campana de informare şi conştientizare a cetăţenilor „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!” asupra riscurilor pe care le implică nerespectarea legislaţiei în cazul votului ilegal şi al mitei electorale. Măsurile pe care structurile M.A.I. le iau sunt atât de ordin operativ(de constatare şi contracarare a infracţiunilor şi a faptelor care contravin legii), cât şi la nivelul comunicării publice – acţiuni de informare a opiniei publice cu privire la riscurile unui vot ilegal, indiferent de forma pe care acesta o ia în cursul procesului electoral (campanie electorală şi ziua votului).
 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite