CFR Călători: Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor

CFR Călători: Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor

Mersul trenurilor nu va fi modificat de trecerea la ora de vară FOTO Adevărul

CFR Călătoria anunţat că începând cu data de 25 martie, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03.00 devenind ora 04.00.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Conform unui comunicat al companiei, trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor. "Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 24/25 martie la ora 03.00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară, precizează reprezentanţii companiei.
 
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 03.00, care devine ora 04.00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 - 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.
 
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 25 martie 2018, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare. CFR Călători recomandă tuturor pasagerilor ca, înainte de călătorie, să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările