Cercetat de poliţişti pentru conducere sub influenţa alcoolului
0Un bărbat din Călăraşi, prins la volan cu 0,60 alcoolemie, s-a ales cu dosar penal. Poliţiştii rutieri l-au oprit în trafic, la un control de rutină, pe strada Bucureşti.
În urma testării cu aparatul etilotest acesta a prezentat o concentraţie alcoolică de 0,68 mg/l alcool în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,40 mg/l în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Vă mai recomandăm şi:
Un tânăr care a accidentat mortal un biciclist, reţinut de poliţişti. Ce alcoolemie avea şoferul