Cea mai puternică rugăciune care se citeşte în post. Ce sunt învăţaţi oamenii să spună ca să scape de rele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rugăciunea, calea spre mântuire FOTO 123 RF
Rugăciunea, calea spre mântuire FOTO 123 RF

Ca să scape de griji şi necazuri, credincioşii sunt sfătuiţi să citească rugăciuni. Mai ales în post, oamenii sunt îndemnaţi de preoţi să-i ceară iertare lui Dumnezeu pentru păcatele lor, să meargă des la biserică, să se roage şi să se împace cu persoanele certate.

Nu în ultimul rând, oamenilor le sunt interzise plăcerile trupeşti, pentru că acestea dau naştere păcatului. Poftele trupeşti pot fi biruite doar prin post şi rugăciune.
 

“Este perioada în care oamenii trebuie să fie mai buni şi mai miloşi cu cei din jurul lor, căci doar aşa vor putea fi şi ei iertaţi de Dumnezeu. Postul reprezintă reţinerea totală de la anumite alimente şi băuturi în scop religios şi moral. Mai mult, creştinii trebuie să se reţină şi de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de cel sufletesc”, explică părintele Ramon Eugen Ilie, preot paroh la biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Călăraşi. 

Iată rugăciunea care se citeşte în fiecare post:

Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche şi cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudam şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi biruinţa asupra păcatului,- ca împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, si Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
 

Prima rugăciune către Sfânta Treime
 

Şi părintele Cleopa, un alt important duhovnic al ţării, ne-a lăsat câteva sfaturi legate de momentul în care ne rugăm. Într-o predică rostită în anul 1968, apărută în  „Lumea credinţei“, anul II, nr. 1(6), teologul ne învaţă cele mai scurte, dar puternice rugăciuni pe care trebuie să le avem tot timpul în gând şi în inimă.

Cea dintâi rugăciune, cea mai scurtă şi mai mântuitoare, este aceasta, pe care o auziţi mereu în Biserică: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh“.

Acesta e prima rugăciune către Sfânta Treime şi cea mai scurtă şi mai dreaptă în conţinutul ei dogmatic, pentru că prin aceste cuvinte slăvim persoanele Sfintei Treimi deopotrivă: întâi pe Tatăl, pricina; al doilea, pe Fiul, Cel născut mai înainte de toţi vecii; al treilea, pe Duhul Sfânt, Care de la Tatăl purcede, fiind de un scaun şi de o fiinţă cu Fiul şi cu Tatăl, obişnuia să spună duhovnicul.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite