Cea mai eficientă armă împotriva coronavirusului. Cum prepari corect soluţia cu clor, ce să nu adaugi niciodată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile ne îndeamnă să curăţăm şi să dezinfectăm frecvent suprafeţele pe care le atingem cu soluţii pe bază de alcool sau clor. Acestea includ mese, clanţe, întrerupătoare de lumină, blaturi de bucătărie, mânere, birouri, telefoane, tastaturi, toalete, robinete şi chiuvete.

Dacă suprafeţele sunt şi murdare, folosim detergent sau săpun înainte de dezinfectare. Pentru a face o soluţie de înălbitor (clor) se amestecă 5 linguri (80 ml) la 3,8 litri de apă sau 4 linguriţe la un litru de apă.

Cetăţenii trebuie să fie foarte atenţi şi să respecte instrucţiunile producătorului pentru aplicare şi pentru ventilarea corespunzătoare a spaţiilor după aplicare. De asemenea, trebuie verificată data de expirare a produsului pentru a nu folosi produse expirate. Conform specialiştilor, nu amestecăm niciodată înălbitorul (clorul) cu amoniacul sau orice alt produs de curăţare. Înălbitorul casnic care nu a expirat va fi eficient împotriva coronavirusurilor atunci când este diluat corespunzător. La soluţiile alcoolice trebuie să ne asigurăm că soluţia de dezinfectat are cel puţin 70% alcool.

Cum să cureţi şi să dezinfectezi corect

1. Poartă mănuşi de unică folosinţă atunci când cureţi şi dezinfectezi suprafeţele. Mănuşile trebuie aruncate la gunoi după fiecare curăţare pe care o efectuezi. Dacă se folosesc mănuşi reutilizabile, acestea trebuie să fie dedicate curăţării şi dezinfectării suprafeţelor pentru COVID-19 şi nu trebuie utilizate în alte scopuri.

2. Poartă mănuşi de unică folosinţă atunci când manevrezi rufe murdare de la o persoană bolnavă şi aruncă-le după fiecare utilizare. Dacă foloseşti mănuşi reutilizabile, acestea trebuie să fie dedicate curăţării şi dezinfectării suprafeţelor pentru COVID-19 şi nu trebuie utilizate în alte scopuri. Spală-ţi mâinile imediat după îndepărtarea mănuşilor!

3. Membrii gospodăriei trebuie să îşi cureţe des mâinile, inclusiv imediat după îndepărtarea mănuşilor şi după contactul cu o persoană bolnavă, prin spălarea mâinilor cu apă şi săpun timp de 20 de secunde. În cazul în care săpunul şi apa nu sunt disponibile şi mâinile nu sunt vizibil murdare, se poate folosi un dezinfectant de mâini pe bază de alcool, care conţine cel puţin 70% alcool. Cu toate acestea, dacă mâinile sunt vizibil murdare, spălaţi prima dată mâinile cu apă şi săpun.

4. Membrii gospodăriei trebuie să urmeze acţiuni normale de prevenire a transmisiei virusului la serviciu şi acasă, inclusiv igiena mâinilor recomandată şi evitarea atingerii ochilor, nasului sau gurii cu mâinile nespălate.

5. Pe cât posibil, persoana bolnavă trebuie să mănânce / să fie hrănită în propria cameră. Articolele non-alimentare folosite în acest proces şi care nu sunt de unică folosinţă trebuie manipulate cu mănuşi şi spălate cu apă caldă sau într-o maşină de spălat vase. Curăţă-ţi mâinile după manipularea acestor instrumente.

6. Dacă este posibil, căptuşeşte şi dedică un coş de gunoi persoanei bolnave. Foloseşte mănuşi atunci când arunci sacii de gunoi la tomberon. Spală-ţi mâinile după manipularea sau aruncarea gunoiului.

În plus, curăţarea mâinilor mai trebuie realizată în următoarele momente:

După ce îţi sufli nasul, tuşeşti sau strănuţi.

După utilizarea toaletei.

Înainte de a mânca sau pregăti mâncarea.

După contactul cu animale domestice sau animale de companie. Înainte şi după ce acorzi îngrijiri de rutină unei alte persoane care are nevoie de asistenţă (de exemplu, un copil).

Cum se răspândeşte

În acest moment, nu există un vaccin dezvoltat specific pentru a preveni îmbolnăviriea cu COVID-19. Cea mai bună cale de a preveni îmbolnăvirea este de a evita expunerea la acest virus. Se pare că virusul se răspândeşte, în mod principal, de la persoană la persoană.

Contact direct

între persoane care sunt în contact strâns (strângerea mâinilor, îmbrăţişările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea feţelor cu mâinile).

prin picăturile produse atunci când o persoană infectată tuşeşte sau strănută. (Aceste picături pot ajunge în gurile sau nasurile persoanelor care se află în apropiere sau pot fi inhalate în plămâni).

Contact indirect

atingerea suprafeţelor care sunt atinse în mod frecvent şi de alte persoane, precum: balustrade, clanţe, mânere, butoane de lift sau de acces, etc.

NU folosi aceeaşi sticlă/pahar cu alte persoane şi nu folosi aceleaşi tacâmuri.

Limitaţi folosirea bancnotelor şi a monedelor, optând pentru plăţi cu cardul/telefonul sau plăţi on-line (Transmiterea viruşilor se realizează într-o pondere semnificativă prin intermediul banilor, cu care ia contact, statistic, un număr foarte mare de persoane.)

ATENŢIE!

Ţineţi cont de faptul că nu în toate cazurile infectarea cu noul coronavirus (COVID-19) este vizibilă prin simptome specifice (tuse, febră, dificultăţi în respiraţie). Virusul poate fi răspândit inclusiv de persoane aparent sănătoase, care nu au cunoştinţă de faptul că sunt purtători ai noului coronavirus.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite