Catastrofa navală care a îndoliat România în 1912. Cum s-a scufundat la 8 metri adâncime şalupa Teleormanul, cu 49 de grăniceri la bord
0
O cruce ridicată în urmă cu 105 ani la Călăraşi, în Parcul Central, aminteşte de nenorocirea care a avut loc pe braţul Borcea la 31 octombrie 1912. Aici, în ziua de 15 august - sărbătoare cu dublă semnificaţie: Adormirea Maicii Domnului şi Ziua Marinei, se oficiază o slujbă religioasă şi se depun coroane.
Prof. Nicolae Ţiripan, istoric şi fost director al Arhivelor călărăşene, a cercetat documentele vremii pentru a afla adevărul despre una dintre cele mai mari nenorociri ale Marinei Române.
„În anul 2008, când a apărut Cartea eroilor călărăşeni scriam că „la Călăraşi seria simbolurilor de cinstire a înaintaşilor a fost deschisă în anul 1913, când în parcul de pe malul Borcei, a fost realizată, din iniţiativa Ministerului de Război, de către sculptorul Gheorghe Boboc o cruce-monument în memoria celor 101 marinari de pe şalupa «Teleorman», înecaţi în Dunăre, la punctul Ţiganca”. Informaţia privind cei 101 ostaşi înecaţi era luată din Registrul istoric al Căpităniei Portului Călăraşi, unde am găsit consemnate mai multe relatări”, povesteşte Nicolae Ţiripan. Cea mai aproape de adevăr, având în vedere că pe crucea comemorativă sunt menţionate 50 de nume, este povestea prezentată la acea dată de ziarul Adevărul.
Iată ce este menţionat în Registrul istoric al Căpităniei Portului Călăraşi: „În acest an (1912 –n.ns.) în port s-a întâmplat o groaznică nenorocire: o şalupă «Teleorman» ce fusese în misiune trimisă la Ostrov, pe care se îmbarcaseră 130 grăniceri cu tot echipamentul, pentru a forma paza graniţelor, la un rondou a început să oscileze aşa încât ostaşii au fost cuprinşi de panică şi s-au refugiat cu toţii pe o parte a şalupei, astfel şalupa răsturnându-se. Din aceşti 130 de ostaşi 101 s-au înecat, iar restul de 29 s-au salvat. Această groaznică nenorocire s-a întâmplat la punctul Ţiganca, iar în parcul comunal, astăzi vedem o cruce comemorativă pe care putem citi: «În memoria ostaşilor victime ale scufundărei şal. Teleorman la 31 oct. 1912, apoi se vede numele fiecăruia din ostaşii ce s-au înecat.»/ss/ Ion Rugină, căpitanul Portului Călăraşi”.
„Chiar dacă completarea din Registrul istoric este mai târzie, având la bază consemnarea lui Ion Rugină, căpitan al Portului la momentul producerii catastrofei şi membru în Comisia de anchetă, am considerat-o atunci, ca fiind cea mai verosimilă. Faptul că alte surse dau cifre diferite ne-a determinat să cautăm şi alte informaţii privind catastrofa şi în cele din urmă considerăm că am descoperit adevărul despre cele întâmplate”, explică prof. Ţiripan.
Ce informaţii oreale au fost prezentate
Astfel, ziarul „Voinţa naţională” din 2 noiembrie 1912, sub titlul „O nouă catastrofă pe Dunăre. 49 de soldaţi Catastrofa şalupei „Teleorman” şi Crucea Comemorativă din Parcul Central înecaţi”, scrie că în ziua de 31 octombrie la ora 1 jumătate „o şalupă ce avea la bord 49 soldaţi şi destinată pentru Ostrov s-a scufundat imediat ce a pornit din Călăraşi. S-au înecat 44 soldaţi fiind salvaţi numai cinci”, pentru a reveni apoi şi a consemna că: „Numărul exact al victimelor catastrofei de pe Dunăre, este: 44 de soldaţi grăniceri, 1 caporal, mecanicul şalupei «Teleorman» şi trei soldaţi din marina militară”.
Constantin Bacalbaşa în „Bucureştii de altădată.1910-1914”, vol. IV, scrie la anul 1912: „O nouă catastrofă pe Dunăre emoţionează cu drept cuvânt publicul din Bucureşti. Şalupa «Teleorman» a trupei de grăniceri s-a scufundat pornind spre Ostrov cu 40 grăniceri spre a schimba garnizoana din acel punct. S-au înecat 45 oameni. Vasul s-a înecat la 150 metri de mal şi la o distanţă de 300 metri de podul de la Cernavodă (?!?). Apa era acolo adâncă de 8 metri”, informaţii care nu sunt în totalitate reale. „Gazeta ilustrată” din 17 noiembrie 1912, care prezintă şi imagini de la faţa locului scrie despre scufundarea şalupei Teleorman cu 52 de soldaţi, în dreptul portului Călăraşi.
Documentare serioasă
Cei care au făcut o documentare mai serioasă a catastrofei, prezentată în numerele din 1, 2, 3 şi 5 noiembrie 1912, au fost corespondenţii ziarului „Adevărul”, I. Vyonne şi P. Nialtes. După ce în numărul din 1 noiembrie ziarul scrie că şalupa transporta 50 soldaţi grăniceri din care s-au înecat 44 soldaţi grăniceri, 1 caporal, mecanicul şalupei şi 3 marinari, sunt trimişi la Călăraşi corespondenţii mai sus menţionaţi, care începând cu numărul următor vor transmite noi informaţii privind catastrofa.
Iată ce transmite pentru numărul din 2 noiembrie I. Vyonne: „Călăraşi, 31 octombrie. Astăzi la ora 1,45 p.m., şalupa «Teleorman», aflată în serviciul grănicerilor sub comanda plutonierului de marină Talpeş, a pornit pre Ostrov, având pe bord 56 persoane şi anume, plutonierul comandant Talpeş, plutonierul de grăniceri Udroiu Ion, mecanicul civil Căpitănescu, un caporal şi 47 soldaţi grăniceri, precum şi 5 marinari. Grănicerii erau destinaţi a înlocui la Ostrov pe grănicerii ce se liberau. Lângă primele geamanduri aflate în dreptul Cotului ţiganului, la 130 metri de ponton şi 100 m de mal, voind să facă rondoul la stânga, vasul a oscilat şi puterea anaforului l-a împiedicat să revină în poziţie orizontală. Apa a început să intre în interiorul vasului pe ferestrele cabinelor iar soldaţii, care toţi erau pe covertă au fost trântiţi în partea stângă a vasului. Curentul apei care în acest punct este foarte puternic, a desăvârşit răsturnarea vasului, care s-a scufundat cu fundul în sus. Oamenii, aflaţi în prea puţin număr pe chei, la această oră, precum şi copiii care aşteptau deschiderea şcolii (nr. 2 de băieţi – n.ns.) situată chiar pe malul Borcei, au auzit strigătele de disperare ale celor care se înecau.
Soldaţii, târâţi de curent
Imediat au plecat bărci de lângă mal spre locul dezastrului, însă, fiindcă mergeau în susul apei, întârziau apropierea de şalupa scufundată. Soldaţii fiind târâţi de curent şi îngreuiaţi de veştmintele grele de iarnă, s-au înecat mai înainte de a putea fi ajutaţi de bărci. Singura barcă condusă de Grigore Iancu, mecanicul şalupei Pescăriilor Statului, a reuşit să salveze vreo 4 marinari. Cu mare greutate au scăpat plutonierii Tache şi Udroi Ion, trei soldaţi de grăniceri şi doi marinari. S-au înecat în total 49 de oameni între care şi mecanicul Căpitănescu… La orele 2 şi jumătate vaporul «CernaVodă» având pe bord pe d-nii Negutz Demetrescu, prefectul judeţului, colonel Negruzzi, comandantul reg. 5 Ialomiţa nr. 23, procurorul Ranetescu, judecătorul de instrucţie Paul Mironescu, căpitanul de grăniceri Nicolescu, căpitanul portului, precum şi mai mulţi avocaţi şi magistraţi, s-au îndreptat spre locul unde s-a produs catastrofa şi după o căutare de o oră, a reuşit să găsească şalupa care se afla la 5 metri şi jumătate sub apă. La suprafaţă au ieşit capetele celor înecaţi, precum şi 20 de raniţe. S-a comunicat telegrafic cazul autorităţilor superioare, pentru a se lua dispoziţiuni de anchetare a cazului, precum şi pentru aducerea de scafandri de la Constanţa şi Giurgiu.
De asemenea, tot telegrafic, s-a cerut venirea unui vas de salvare. S-au luat măsuri pentru pescuirea cadavrelor, dându-se ordin în acest sens comunelor din josul apei, deoarce toţi oamenii se aflau pe covertă în momentul catastrofei şi cadavrele lor vor fi duse la vale de apă”. Discutând cu plutonierul Talpeş, Vyonne a aflat ca „nici un ofiţer de grăniceri nu i-a dat ordin câţi oameni să ia pe bord” şi că în dimineaţa aceleiaşi zile „a dus la Ostrov 60 de oameni, între care şi pe locotenentul de grăniceri Vlad Victor, fără să se întâmple nici un accident.” În privinţa vasului şi a maşinilor, spune că „erau în perfectă stare de funcţionare”. Până la momentul când transmitea cele de mai sus nu fusese pescuit niciun cadavru. Din cele discutate cu privire la vinovaţi cea mai aproape de adevăr i se părea a fi aceea că autorităţile militare superioare sunt vinovate, căci au permis transformarea unui vas de luptă (vedetă torpiloare) înr-un vas de transport. De asemenea, remarcă lipsa ajutorului, amintind că „în port nu există nici un serviciu şi nici chiar o barcă de salvare, necum aparatele de sonare necesare în atari cazuri. Oraşul întreg se afla sub impresia nenorocirii produse, toate localurile publice fiind închise la orele 10, iar reprezentaţiile de teatru şi cinematograf suspendate în semn de doliu”.
Un alt transport
Corespondentul ziarului dă şi numele grănicerilor înecaţi, precizând că au fost salvaţi plutonierul de grăniceri Udroiu Ion, plutonierul Talpeş, comandantul şalupei, soldaţii grăniceri Berceanu Pavel, Ghiţă Petre şi Lazăr Gheorghe şi marinarii Orion şi Dragomir. Mai aflăm că în dimineaţa zilei de 1 noiembrie a sosit în port venind de la Giurgiu, remorcherul Dunărea, condus de căpitanul Niţulescu, împreună cu două pontoane special amenajate pentru operaţiuni de salvare, care au ancorat chiar la punctul unde s-a scufundat şalupa, că au sosit căpitanul Chiriac – comisar regal din Constanţa, colonelul Ştefănescu - comandantul Corpului grănicerilor pentru a lua parte la anchetă şi că victimele groaznicului dezastru au fost aduse aici de la o graniţă din regiunea Carpaţilor pentru a fi transportate la Ostrov spre a întări graniţa dobrogeană. I. Vionne a discutat şi cu lt. Vlad Victor, comandantul local al grănicerilor, care profund afectat de nenorocirea petrecută soldaţilor săi, i-a spus că „în dimineaţa aceleiaşi zile a însoţit personal un alt transport cu 45 soldaţi pe aceeaşi şalupă, fără să se fi petrecut nici cel mai neînsemnat accident, iar la amiază a vegheat îmbarcarea unui al doilea transport de 50 grăniceri. Comandantul şalupei n-a obiectat nimic contra numărului prea mare de oameni ce fuseseră îmbarcaţi pe şalupă”. Între cauzele nenorocirii, lt. Vlad considera „supleţea construcţiei şalupei, violenţa curentului apei contra căruia ea n-a putut rezista şi neobişnuinţa oamenilor cu transportul pe apă, întrucât erau de la munte”.
Scafandrii au căutat cadavrele
Din cele consemnate în numărul din 3 noiembrie al ziarului „Adevărul”, aflăm că în ziua de 1 noiembrie, „încă de dimineaţă pe bordul remorcherului «Dunărea» se aflau prefectul judeţului - Al NegutzDemetrescu, poliţaiul oraşului - Constantin Zguriadescu, Paul Teodor – fost secretar general al ministrului de interne şi Nicu Filitti – fost deputat (care fac în Călăraşi vizite electorale în vederea algerilor), d-nii Atanasiu şi Dimitriu din serviciul pescăriilor statului, Carol Kistenfeger – mecanic şef al serviciului hidraulic ş.a”. A coborât în apă scafandrul Iacob Ahmet, care la întoarcere raportează că: „Şalupa se găseşte în poziţie normală, pe pietrişul din fundul apei, la 8 metri adâncime; prora este înspre vale pobabil în timpul scufundării, curentul apei i-a schimbat direcţia; e foarte puţin înpotmolită; agăţat de şalupă nu se găseşte nici un om; un odgon gros de sârmă a fost legat de cârma şalupei ca să se poată face a doua zi mai cu înlesnire lucrările de salvare a vasului”.
Foto de arhivă, oferită de prof. Ţiripan. Cadavrele începeai să fie scoase din apă.
Până la ora 16,30 cinci cadavre – patru soldaţi şi mecanicul – fuseseră scoase din Borcea şi depuse pe malul drept, în faţa postului. Din comisia de anchetă făceau parte amiralul Barbieri, colonelul Negruzzi, comandorul Spiropol, căpitanul Ciornei, Ioan Rugină – căpitanul portului Călăraşi, colonelul Ştefănescu şi căpitanul Chiriac. Unul dintre membrii comisiei de anchetă a declarat că „nu se poate imputa conducătorului şalupei că a luat prea mulţi oameni pe bord, deoarece în zeci de rânduri, a mai transportat acelaşi număr şi mai mare, fără ca să se întâmple vreun cât de mic accident. Ce se poate imputa e că de ce a pus pe toţi oamenii pe covertă; de ce nu a vârât grănicerii şi în interiorul vasului, în partea aşa numită cazarmă şi rămâne a se stabili dacă punerea oamenilor pe covertă, plutonierul Talpeş a făcut-o din propria sa iniţiativă sau a avut ordinul cuiva ca în transporturile de militari să nu îi pue în „cazarma.
Înmormântarea a 15 grăniceri
În încheiere corespondentul transmite că: „E vorba ca în dreptul locului unde şi-au găsit moartea atâtea vieţi tinere, să se ridice o cruce comemorativă”, ceea ce s-a şi întâmplat, iar în legătură cu înmormântarea victimelor nu s-a hotărât nimic, parte din familiile soldaţilor neştiind de nenorocirea întâmplată. Numărul de luni 5 noiembrie 1912 conţine ultima corespondenţă de la faţa locului şi se referă la înmormântarea a 15 cadavre găsite până în acel moment.
Sicrie cu trupurile grănicerilor găsiţi în apele Borcei FOTO Arhivă prof. Nicolae Ţiripan
Cele 15 cadavre erau ale mecanicului şi grănicerilor, ale căror nume sunt menţionate. „Coşciugele, toate la fel, erau îmbrăcate în câte o bandă tricoloră aşezate în diagonală şi acoperite cu flori aduse de public şi coroane depuse de autorităţi. Slujba a fost oficiată de protoereul Alexandrescu, secondat de preotul Iancu Popescu, chiar la locul catastrofei. După slujbă, col. Negruzzi, în câteva cuvinte mişcătoare, arată că forţa naturii e mai presus decât cea a omului. Lt.col. Boboc – delegatul Ministerului de Război, salută pe cei morţi şi termină zicând: Rog pe Dumnezeu ca ţărâna patriei , pentru care v-aţi dat viaţa să vă fie uşoară”.
Sicrie pe malul Borcei. FOTO Arhivă prof. Nicolae Ţiripan
Se încarcă comentariile...
