Cât de periculoasă este depresia la copii. Psiholog: „Fără schimbări din partea părinţilor, specialistul este legat la mâini“

Cât de periculoasă este depresia la copii. Psiholog: „Fără schimbări din partea părinţilor, specialistul este legat la mâini“

Andra Tănăsescu, psiholog, la o şedinţă cu adolescenţi FOTO Arhivă personală

Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că aproximativ 264 de milioane de persoane de toate vârstele sunt afectaţi. Cu toate acestea, foarte puţini vorbesc despre faptul că tot mai mulţi copiii şi adolescenţi suferă de depresie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Andra Tănăsescu, psiholog, a explicat pentru Adevărul care sunt cauzele care duc la acest diagnostic, ce trebuie să facă părinţii pentru a-i ajuta pe copii, dar şi ce consecinţe apar dacă această stare nu este tratată. 
Înainte de toate, spune specialistul, este esenţial faptul ca adulţii să ştie să recunoască semnele unei depresii.
 
Adevărul : Cum recunoaştem un copil cu depresie?
 
Andra Tănăsescu: În comparaţie cu adulţii, care pe parcursul vieţii învaţă cum să ascundă ceea ce simt, simptomele depresiei la copii sunt foarte vizibile.  
În general, un copil care suferă de depresie este apatic, fără chef de joacă şi evită orice fel de interacţiune. Foarte des vom observa o sensibilitate crescută la stimuli manifestată prin iritabilitate şi proteste, urmate fie de răbufniri puternice, fie prin tendinţa copilului de a se retrage, de a se izola. 
Când vine vorba despre preşcolari, copilul se poate manifesta prin refuzul de a mânca, iritabilitate crescută manifestată fie prin ţipete, fie prin plâns (sau ambele), scăderea sau lipsa dorinţei de a se juca sau adoptarea unui stil de joc foarte agresiv, distructiv.  
La şcolari se poate manifesta printr-o scădere vizibilă a performanţelor şcolare care, dacă este ignorată, poate duce la refuzul de a mai merge. Pe parcursul orelor, copilul poate manifesta o lipsă acută de concentrare, incapacitatea de a reţine, de a fi atent (poate părea un copil „fără chef” sau care „se plictiseşte”). 
În grupurile sociale va prefera să stea singur, fiind uşor iritabil, lucru care îl va face probabil să intre uşor în conflicte cu cei care pot veni către el/ea. 
 
Ce categorie de vârstă este cea mai predispusă la depresie?
 
Conform unor studii realizate, s-a constatat că procentele în care poate să se manifeste depresia la copii diferă în funcţie de vârstă. Cei mai predispuşi sunt adolescenţii, cu un procent de aproximativ 5-8 %. Imediat după, apar şcolarii (categoria de vârstă 7-11 ani) cu un procent de aproximativ 2-3 % şi undeva la 1% din numărul copiilor afectaţi de depresie sunt preşcolari. Dacă la 13-14 ani numărul de fete afectate este oarecum egal cu cel al băieţilor, odată cu adolescenţa, cam după vârsta de 15 ani, procentul fetelor creşte mult faţă de cel al băieţilor.
 
-Cum putem ajuta un copil cu depresie, în afară de a-l duce la specialist?
 
Pentru a putea ajuta un copil aflat în această situaţie primul lucru este să îi validăm starea, să îi dăm de înţeles că este văzut şi că este important. Copilul cu simptome depresive de cele mai multe ori ajunge să creadă că nu este important, că nu semnifică nimic, pentru nimeni. Reasigurarea şi implicarea lui în viaţa de familie (sau în mediul din care face parte) este un prim pas important care îl va ajuta să îşi recâştige încrederea şi pofta de viaţă.
Suplimentar, manifestări de empatie, înţelegere, încurajarea comunicării deschise, fără reproşuri, fără judecată sunt cruciale! Copilul are nevoie să înţeleagă că este ceva natural să te simţi trist şi că atunci când se întâmplă, este în continuare important, acceptat şi iubit de cei din jurul lui!
 
Iar lucrul cel mai important, din punctul meu de vedere, este implicarea 100% a părinţilor în acest proces! Timpul petrecut împreună, atenţia oferită, dovezile de iubire, prezenţa în viaţa copilului, discuţiile deschise, toate contribuie la îmbunătăţirea stării copilului. Specialistul, fără schimbări reale din partea părinţilor, este legat la mâini. Un copil nu „se strică”, aşa cum am mai auzit. Copilul este oglinda mediului în care trăieşte!
Atunci când mediul schimbă felul în care se manifestă, copilul va schimba la rândul lui modul în care se raportează şi răspunde la acesta.
 
-Cum putem evita depresia la copii?
 
Probabil ştim cu toţii cât de important este mediul în care creşte un copil pentru dezvoltarea sa psiho-emoţională. Dacă se va simţi respins, izolat, exclus, judecat, „greşit” ori „stricat”, copilul va înţelege că nimeni nu îl doreşte şi îşi va dori să „dispară” pentru a nu mai deranja.
Pentru a asigura o bună dezvoltare a copilului, este important ca acesta să crească într-un mediu liniştit, echilibrat, bazat pe acceptare, iubire, compasiune, răbdare, etc. Încurajarea unei comunicări autentice, bazate pe manifestarea emoţiilor şi a gândurilor, aşa cum sunt ele, face posibilă creşterea armonioasă, echilibrată şi sănătoasă a acestuia.
Este important ca el (sau ea) să se simtă în siguranţă, ascultat, înţeles şi susţinut din punct de vedere emoţional. Da, contează şi siguranţa financiară, însă pentru dezvoltarea psiho-emoţională armonioasă a copilului este mult mai important modul în care se simte acasă, cum este tratat şi disponibilitatea celorlalţi faţă de nevoile lui. 
 
-Care sunt cele mai frecvente cauze, ce declanşează depresia la copii?
 
Un copil care simte o tristeţe atât de profundă are nevoie de multă iubire, căldură şi suport. Cel mai probabil, copilul în cauză nu a primit iubirea şi atenţia de care a avut nevoie iar lipsa acestora s-a transformat treptat într-o durere acută.
Uneori, alegem calea greşită de exprimare a iubirii. În timp ce el are nevoie de îmbrăţisări ca dovadă a iubirii, primeşte în loc foarte multe cadouri iar contactul îi este respins. 
De cele mai multe ori însă, abuzul (emoţional sau fizic), pierderea unuia sau ambilor părinţi, a cuiva apropiat din familie, o dezamăgire profundă, ignoranţa, neglijarea, pot fi cauze ale apariţiei depresiei.
În zilele noastre, chiar dacă nu există o „listă” clară a cauzelor care duc la depresie în rândul copiilor, majoritatea factorilor care o pot determina sunt: factorii genetici (40-65%), comportamentul părinţilor, divorţul, violenţa domestică, decesul cuiva apropiat, un ataşament nesănătos faţă de unul (sau ambii) din părinţi, presiunea performanţei şcolare, boala, accidente sau alte evenimente de natură traumatizantă. 
 
-Se vindecă depresia la copii ?
 
Depresia se vindecă la oricine, indiferent de vârstă!
Ritmul, eficienţa şi rezultatele oricărei intervenţii sunt strâns legate de nivelul de implicare al celor din jur (în cazul adulţilor, implicarea personală are o pondere mai mare decât sprijinul exterior). 
În cazul unui copil, recomand atât şedinţe săptămânale cu un specialist, cât şi implicarea 100% a părinţilor în întreg procesul. Asta înseamnă ca şi părinţii să meargă regulat la şedinţe de terapie, cu scopul de a depista şi de a schimba acele comportamente sau tipuri de gândire limitative, care pot fi parte din motivul apariţiei depresiei la copil. 
Copilul, de cele mai multe ori, face mai degbrabă ceea ce vede decât ceea ce i se spune că ar trebui să facă. Dacă părintele, de exemplu, îi spune să nu îi fie frică, dar el este anxios, atunci copilul va modela comportamentul părintelui, nu cuvintele. Aşadar, munca pe ambele fronturi este necesară pentru a asigura efecte semnficative şi de durată. 
 
-Ce urmări poate avea depresia dacă copilul nu este ajutat?
 
Copilul se va simţi incapabil să se descurce în situaţii, dificile, nu va face faţă frustrării şi va tinde fie să se izoleze, să se retragă departe de toţi ceilalţi, fie va deveni violent, atât din punct de vedere fizic, cât şi verbal. 
Printre simptomele psihosomatice manifestate ca reacţie la repulsia puternică pe care o simte faţă de şcoală, interacţiune ori viaţă, copilul va manifesta dureri de cap, dureri abdominale, vărsături sau stări de vomă sau sângerări nazale.
Aceste simptome pot fi urmate de stagnarea sau chiar scăderea în greutate a copilului, dereglări ale sistemului digestiv, tulburări de somn şi scăderea imunităţii. 
Indiferent de vârsta copilului, toate aceste efecte ale tristeţii copilului afectează în final apetitul, performanţa şcolară, limitează interacţiunile şi dacă sunt ignorate, pot naşte gânduri despre moarte.
Cazurile de suicid la această vârstă sunt rare; Copilul mai degrabă va afirma „că vrea să moară”, decât să îşi facă rău cu adevărat. Asta nu înseamnă că aceste simptome ar trebui ignorate! 
 
-Cum decurge o şedinţă la psiholog, pe ce pune accent specialistul?
 
Accentul va fi întotdeauna pus pe binele şi nevoile clientului (în acest caz, al copilului). Pentru început, eu încep prin a avea o şedinţă cu părinţii (mai ales în cazul preşcolarilor) pentru a afla exact cu ce pare să se confrunte copilul, lucru care îmi dă oportunitatea să aflu şi despre dinamica relaţiilor din familie.
Apoi, urmează o şedinţă de cunoaştere şi armonizare cu copilul. La prima întâlnire în cabinet este important să se simtă în siguranţă şi să înţeleagă exact care este rolul persoanei din faţa lui (al terapeutul).
Acel moment este unul de vulnerabilitate pentru copil iar răbdarea este cheia pentru a-i putea câştiga încrederea şi a-l face să se simtă în siguranţă. La fel este ca el/ea să înţeleagă că starea îi este recunoscută, că durerea pe care o simte este văzută şi că va reuşi să treacă de acest punct. 
 
-Cât durează terapia pentru un copil depresiv?
 
Durata terapiei este relativă. Depinde de mai mulţi factori, precum gravitatea situaţiei în care se află copilul, personalitatea copilului, nivelul de implicare al părinţilor precum şi tipul de abordare al terapeutului. Sunt tipuri de terapii care presupun un timp mai lung, altele care presupun un timp mai scurt.
 
-Poate divorţul părinţilor să declanşeze depresia la copil, cum trebuie explicat acest lucru unui minor?
 
Depinde de vârsta copilului şi de modul în care gestionează părinţii separarea. Divorţul părinţilor poate fi o experienţă traumatizantă pentru copil, atunci când divorţul îi este ascuns, când există conflicte puternice între părinţi sau când copilul este folosit ca scut sau „monedă” de santaj între părinţi. La fel se poate întâmpla şi dacă devine „confidentul” greşit plasat al unuia dintre părinţi, atunci cânt părinţii se vorbesc de rău în faţa copilului sau când este lăsat fără „rădăcini” (spre exemplu, dacă în urma divorţului trebuie să schimbe şcoala, oraşul, ţara, etc).
Din păcate, încă sunt multe cazuri de divorţ în care copilul este pus la mijloc şi încasează toate loviturile indirecte ale părinţilor, care sunt destinate fostului partener, nu copilului.
Copilul poate înţelege de aici că el este motivul pentru care se despart părinţii, se poate simţi copleşit, confuz, singur, etc. Dacă unul dintre părinţi pleacă, fiind supărat pe partenerul lui, fără a oferi explicaţii copilului, acesta se poate simţi respins, abandonat, fără semnificaţie şi va începe să se devalorizeze. 
Dacă, în schimb, părinţii găsesc o modalitate calmă prin care să îi poată explica copilului motivul despărţirii, cum va arăta viaţa lor de aici înainte, ce schimbări vor apărea, tranziţia poate deveni mult mai uşoară pentru copil. 
Mai mult, dacă îl asigură că el va fi în siguranţă în continuare, că este iubit şi că dacă are nevoie, are spaţiul deschis să vorbească despre ceea ce simte sau să pună întrebări despre ce nu înţelege, dacă va fi ascultat şi înţeles, copilul vede că este şi că va fi în siguranţă. Prin răbdare, compasiune şi susţinere, copilul va simţi la un nivel redus impactul despărţirii părinţilor.
 
-Este posibil să nu ne dăm seama atunci când un copil are probleme?
 
Desigur, semnele diferă de la copil la copil, iar în câteva cazuri există posibilitatea să nu identificăm niciunele dintre aceste semne, întrucât copiii din ziua de azi sunt tot mai inteligenţi şi ştiu cum să-şi ascundă emoţiile mai bine decât o făceam noi acum una sau două generaţii. Noi când doream să plângem, plângeam pur şi simplu. Când eram supăraţi, ne manifestăm ca atare; şi partea bună este că ne trecea supărarea destul de repede. În zilele noastre, un copil poate ţine o supărare în el pentru un timp îndelungat, iar această auto-impunere îi poate afecta vizibil viaţa: devine tot mai irascibil, furios, agresiv şi poate lua decizii pripite care uneori îi pot pune în pericol viaţa (consum excesiv de droguri, alcool, gânduri şi tentative suicidale)”, declară psihologul Andra Tănăsescu. 
 
Specializată în lucrul cu reacţiile psiho-somatice
 
Andra Tănăsescu, are 27 de ani, şi este psiholog, trainer NLP Somato-Integrativ şi consultant Panorama Socială. Timp de 5 ani şi-a făcut studiile şi şi-a desfăşurat activitatea în Bucureşti, iar în prezent lucrează în Braşov. S-a specializat pe NLP, terapie de cuplu şi familie precum şi pe lucrul cu reacţiile psiho-somatice. În acest sens, a urmat un an de formare în dans terapie, a studiat cu profesori din străinatate şi a pus bazele cursului NLP Somato-Integrativ, singurul curs de NLP care cuprinde elemente de psihoterapie integrativă şi de somatică.
Şi-a format experienţă în lucrul cu copii, încă de când era în Bucureşti, fiind implicată în mai multe proiecte sociale. A lucrat în special pe probleme de comportament, atitudine agresivă, anti-socială, bullying, integrare socială, anxietate, cunoaşterea şi exprimarea emoţiilor, gestionarea emoţiilor.
 
În ceea ce priveşte adolescenţii, a susţinut cursuri de dezvoltare personală, pe teme precum imaginea de sine, gestionarea emoţiilor, empatie, autocunoaştere, abilităţi de comunicare, încredere în sine şi multe altele. De asemenea, ţine şi şedinţe de terapie individuale. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: