Când evităm să salutăm o doamnă şi în ce condiţii e considerat o gafă sărutatul mâinii. Reguli de bază şi capcane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi în cartea “Codul bunelor maniere astăzi”, de Aurelia Marinescu, suntem învăţaţi că bărbatul salută primul femeia, la rândul lor, doamnele trebuie să respecte numeroase reguli pentru a evita gafele. Acestea vor răspunde la salutul care le este adresat printr-un surâs, care va dovedi persoanei întâlnite că a fost recunoscută, se arată în volumul precizat anterior.

„În ţările anglo-saxone, femeia salută prima, pentru a-l autoriza astfel pe domn să o salute. În schimb, în Europa continentală, regula este: domnul salută, doamna răspunde. Doamna mai tânăra o salută pe cea mai în vârstă, care îi răspunde la salut”, notează autoarea cărţii.


Două persoane de acelaşi sex şi de aceeaşi vârsta se salută simultan. Niciodată, scrie Aurelia Marinescu, nu ai dreptul să refuzi un salut: a refuza să răspunzi la salut înseamnă a-l face pe celălalt să înţeleagă că te-a ofensat grav, pe tine sau pe unul din membrii familiei tale. În afara acestor cazuri, nu există salut pe care să-l poţi refuza, fără să încalci în mod deliberat şi grosolan, regulile elementare ale bunei cuviinţe. Nu există reguli fără excepţii: vom evita să salutăm o persoană, mai ales o doamnă, dacă o întâlnim într-o companie compromiţătoare, arată autoarea.

Iată câteva din regulile de bază ale salutului care se regăsesc în cartea “Codul bunelor maniere astăzi”, de Aurelia Marinescu:

Bărbatul salută primul femeia, chiar dacă este mai tânără.


Tânărul sau tânăra îi salută pe cei mai în vârstă.


Noul venit, pe cei care sunt deja adunaţi.


Inferiorul, pe superiori. Este obligatoriu să răspunzi la salut, deoarece a refuza înseamnă să-l jigneşti grav pe cel care ţi s-a adresat.

Ce trebuie să ştim despre sărutatul mâinii? 

Femeilor li se sărută mână, dar nu în aer liber sau pe stradă, ci numai în casă, spune Aurelia Marinescu. Sărutatul mâinii pe o mănuşă sau peste masă este o gafă. “M-a amuzat copios o scenă văzută pe malul mării, când am surprins o întâlnire între o doamnă şi un băieţel crescut exagerat de bine de bunici: doamnei i s-a sărutat mâna, ambii fiind în costume de baie şi, în plus, băieţelul având pe cap o imensă pălărie de paie legată sub bărbie! Cum se sărută mâna? Doamna întinde mâna spre domnul care o salută; domnul se apleacă uşor pentru a o atinge cu buzele sau a se preface că o atinge”, notează Aurelia Marinescu.

Cartea care ne învaţă comportamentul civilizat

Pretutindeni în lume, cărţile care ne învaţă normele comportamentului civilizat se bucură astăzi de un imens succes. “Codul bunelor maniere astăzi” nu face excepţie: la douăzeci de ani de la apariţie s-a vândut în peste 300.000 de exemplare. Scris cu inteligenţă, deplin adaptat uzanţelor moderne occidentale şi totodată celor româneşti, Codul este un veritabil bestseller naţional.

În urma extraordinarului succes al cărţii, autoarea, Aurelia Marinescu (licenţiată a Facultăţii de Limba şi Literatura Română), a fost invitată să vorbească la radio şi la televiziune, să dea interviuri, să scrie în reviste de mare tiraj pe tema comportamentului civilizat, să ţină cursuri de bune maniere la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii Bucureşti.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite