
Autorităţile locale sprijină campania de informare şi conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa colectării Deşeurilor de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE) ce va fi realizată de Asociaţia Română pentru Reciclare – RoREC în municipiul Călăraşi, în zilele de 27 şi 28 octombrie 2017.
Obişnuinţa colectării deşeurilor electrice, pe cât ar părea de nouă şi greu de adaptat specificului ţării noastre, este de fapt un proces cu o lungă istorie în timp, la nivel internaţional. În 1976, în Statele Unite ale Americii, a fost adoptată prima lege federală care reglementa eliminarea deşeurilor electrice. În Europa, prima ţară care a dezvoltat şi implementat un sistem de colectare şi reciclare a deşeurilor electrice a fost Elveţia, în 1991. În România, obligativitatea colectării deşeurilor electrice a venit o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, respectiv în 2007.
Colectarea deşeurilor electrice şi legislaţia incidentă au ca obiective protecţia mediului şi a sănătăţii cetăţenilor. Deşeurile electrice au în structura lor componente non-biodegradabile, ce conţin substanţe toxice. Ajunse la groapa de gunoi sau în natură, aceste substanţe poluează solul, aerul şi apa, ne afectează tuturor sănătatea.
Alege să respecţi nu doar legislaţia, ci întreaga comunitate din care faci parte şi, mai ales, mediul înconjurător – colectează deşeurile electrice! Fii mereu informat – intră pe www.rorec.ro, www.colecteaza.ro şi pe www.facebook.com/asociatiarorec.ro.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: