Campanie pentru identificarea de persoane care doresc să devină asistenţi maternali. Ce condiţii se impun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

D.G.A.S.P.C Călăraşi desfăşoară, în 2019, o campanie de recrutare şi identificare de persoane care doresc să devină asistenţi maternali profesionişti, pentru a lua în plasament copii.

Pot fi atestate ca asistent maternal, doar persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii: au capacitate deplină de exerciţiu; prin comportamentul lor în societate, starea sănătăţii şi profilul lor psihologic, prezintă garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor săi:

-solicitanţii şi persoanele care locuiesc împreună cu aceştia nu prezintă afecţiuni medicale, care pot afecta capacitatea de îngrijire a unui copil.

De asemenea, sunt luaţi în considerate solicitanţii care au absolvit, cel puţin, 10 clase, care prezintă aptitudini parentale, relaţii sociale bune în comunitate şi capacitatea de a lucra în condiţii de stres sau speciale. Este important că solicitanţii să nu fi suferit condamnări pentru săvârşirea unor infracţiuni, să aibă în familie un venit stabil şi să prezintă disponibilitate de a lua în plasament/plasament în regim de urgenţă, copii cu vârstă 0-7 ani şi copii aflaţi în centrele de plasament indiferent de vârstă.

Nu poate fi asistent maternal profesionist:

1. Persoana care a suferit o condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni;

2. Părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;

3.Persoana care suferă de boli cronice transmisibile;

Persoanele  interesate vor adresa D.G.A.S.P.C. Călăraşi, cu sediul pe str. Bărăganului, nr. 1, municipiul Călăraşi, o cerere de evaluare a capacităţii lor, în vederea atestării ca asistent maternal profesionist. Au prioritate în evaluare persoanele cu vârsta până la 55 de ani, care prezintă disponibilitate de a lua în plasament doi sau mai mulţi copii. Pentru informaţii suplimentare, privind procedura de obţinere a atestatului de asistent maternal, persoanele interesate se vor adresa Serviciului Asistenţă Maternală, din cadrul D.G.A.S.P.C Călăraşi, tel. 0242/311060, persoană de contact – Mihaela Sfârlea.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite