Călăraşi: Tiberiu Baicu, două pasiuni: româna şi fotbalul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiberiu este pasionat de limba română şi fotbal
Tiberiu este pasionat de limba română şi fotbal

Adolescentul a reuşit să-şi uimească profesorii, participând la toate olimpiadele de limba română la care a obţinut peste 30 de diplome. Adolescentul spune că este atras şi de proiectele de ecologie, iar în clasa a-V-a a participat, sub îndrumarea profesoarei Angelica Tatu, la campania naţională „Eco-şcoala“.

Se caracterizează drept un elev sârguincios şi ambiţios care a avut rezultate foarte bune la concursurile de limba şi literatura română. „M-am familiarizat cu competiţiile încă din clasa I. Pentru că îmi place foarte mult să studiez, performanţele au venit firesc şi m-au mobilizat şi mai mult pentru că, de fiecare dată, am vrut să-mi testez limitele“, spune, fără reţineri, Tiberiu.

După terminarea claselor primare,  a început să realizeze şi mai mult ce înseamnă succesul. Tiberiu Baicu spune că şi-a dat seama de acest lucru atunci când a dat „piept“ cu dificultatea concursurilor. „Ştiam că va fi dificil, dar profesoara de limba română, doamna Maria Culea, ne-a oferit calea cea mai uşoară spre succes. Datorită dânsei am îndrăgit şi mai mult această materia şi mi-am dorit mereu să fiu primul. Nu ştiu dacă am reuşit, dar măcar sunt împăcat că am încercat“, a povestit Tiberiu.

Ecologia, o prioritate

Un an mai târziu, în urma şedinţei de evaluare, copiii au fost anunţaţi că au au obţinut steagul verde. „ Acesta este un premiu simbolic înmânat şcolii noastre care demonstrează că am fost capabili să respectăm standardele campaniei. A fost o mare bucurie pentru toată lumea şi o recunoaştere a eforturilor noastre“, a povestit Tiberiu.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite