Călăraşi: De frică, profesorii nu au mai ieşit în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teama că vor fi daţi afară, ameninţările, presiunile făcute, i-au făcut pe profesori să nu mai iasă în stradă. Doar 200 de oameni au participat la protestul din faţa Prefecturii.

Deşi erau aşteptate să participe circa 1.000 de persoane din tot judeţul, la un miting impresionant,  doar  200 au venit azi în faţa Prefecturii. “Presiunile făcute asupra cetăţenilor, frica, salariul mic, i-au facut pe profesori să stea acasă”, a declarat preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Călăraşi, profesorul Aurel Bogatu. Chiar dacă oamenii sunt nemulţumiţi de politica Guvernului, au preferat să nu mai iasă în stradă pentru că sunt siguri că nu mai au nici o şansă să obţină drepturile care li se cuvin.

Profesorii ar trebui să stea la catedră, nu în stradă!

La acest protest au participat membri ai Sindicatului Ofiţerilor Rezervişti, Federaţia Generală a Sindicatelor Familia afiliată la Cartel Alfa, reprezentanţi ai Sindicatului Funcţionarilor Publici şi a personalului Contractual din Administraţia Locală. Cei 200 de protestaţii au vrut să sensibilizeze clasa politică şi să demonstreze că învăţământul este foarte important. “Trecem printr-o perioadă foarte grea, e inadmisibil să scoţi profesorii în stradă în loc sa-i laşi la catedră, să-şi facă datoria.”, a precizat profesoara de română de la Grupul Şcolar Danubius-Oprica Vârdol.

“Minciuna stă cu regele la masă!”

“Jos Băsescu!”, “Minciuna stă cu regele la masă!”, “Guvernul ne minte permanent!”, “Mincinoşii!”, “Hoţii!”, acestea sunt lozincile aflate pe buzele tuturor protestatarilor.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite