Călăraşi: O familie a fost atacată de motociclişti la Frumuşani

Maşina unei familii din Năvodari a fost blocată în trafic la Frumuşani şi lovită de un grup de bikeri. Oglinda laterală, capota şi plafonul maşinii au fost avariate de motociclişti. În autoturism se afla şi un copil de doar doi ani, nepotul soţilor Ilie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Maria (47 de ani) şi Ştefan Ilie (51 de ani) au trăit clipe de groază în urmă cu aproape o lună, când se întorceau din localitatea Valea Roşie, judeţul Călăraşi. „Am fost la parastasul socrului meu, iar în satul Frumuşani am fost atacaţi de un convoi de 30 de motociclişti“, îşi aminteşte femeia. Ea spune că întreaga coloană de motociclete se întindea pe aproximativ 300 de metri şi ocupa întreg sensul de mers. Haosul, spun membrii familiei Ilie, s-a produs în momentul în care au încercat să depăşească şi liderul grupului de motociclişti. „Am depăşit de două ori o parte din convoi, iar când am ajuns la cel care îndruma coloana nu am mai fost lăsaţi să intrăm pe banda de mers“, îşi aminteşte Maria.

Ameninţări de la liderul grupului

Soţul femeii se afla pe locul din dreapta faţă şi spune că de pe contrasens veneau alte maşini. „I-am spus soţiei mele să accelereze şi să reintre pe banda de mers, pentru că altfel riscam să producem un accident rutier“, spune Ştefan Ilie. Şoferiţa a accelarat şi a bruscat coloana de motociclişti, moment în care au primit semne de ameninţare din partea convoiului. „Liderul grupului mi-a arătat pumnul şi mi-a făcut semn la gât, ca şi cum mi-ar fi spus «Gata! s-a terminat cu voi“», rememorează capul familiei Ilie. La mai puţin de un kilometru de la locul şicanării în trafic, grupul pe două roţi a oprit maşina condusă de Maria Ilie.

Apel la 112


„Şi-au trântit motoarele pe carosabil şi ne-au blocat orice mişcare. S-au căţărat pe maşină şi au început să lovească cu pumnii şi cu picioarele în capotă, peste toată caroseria“, îşi aminteşte îngrozită şoferiţa. Ea spune că l-a auzit pe cumnatul ei strigând că unul dintre motociclişti este o femeie. „Abia atunci
m-am uitat atentă la cei din faţa maşinii şi am văzut  cum o femeie motociclist şi-a dat casca jos, a rotit-o pe degete şi a aruncat-o spre parbriz“, spune femeia. „A nimerit oglinda laterală, care a zburat imediat“, arată ea spre firele care atârnă în locul în care se afla oglinda retrovizoare.

În timp ce erau atacaţi, Ştefan Ilie a apelat numărul de urgenţă 112. Bărbatul îşi aminteşte că apelul a fost făcut la 17.33, iar operatoarea a încercat să contacteze postul de Poliţie din Frumuşani. „Dispecera mi-a zis că nu îi răspunde niciun poliţist la post şi i-am spus soţiei să încerce să iasă dintre motociclişti, atfel ne vor omorî“, spune îngrozit bărbatul. Soferiţa a dat maşina înapoi. „Eram îngrozită că ne puteau face rău, oamenii ăia erau ca lăcustele pe maşina noastră. Am dat cu spatele şi atunci am simţit că am lovit ceva“, spune femeia speriată. Ea îşi aminteşte că a condus până la intrarea în Bucureşti, unde a mers la secţia 26 de Poliţie. „Am depăşit orice limită de viteză, în încercarea disperată de a scăpa de grupul care ne-a atacat“, rememorează Maria Ilie.


După ce au fost anunţaţi şi poliţiştii din Frumuşani, familia Ilie s-a întors în localitatea unde a avut loc incidentul şi au dat declaraţii. Acum, şoferiţa spune că este înspăimântată de fiecare dată când aude sunetul unei motociclete şi vrea să îşi schimbe numărul de la maşină, de teamă să nu fie atacată din nou.


Poliţiştii din comuna Budeşti cercetează cazul şi au întocmit un dosar penal pe numele Mariei Ilie. „Accidentul s-a produs pe fondul unei altercaţii în trafic. Pe numele conducătoarei auto s-a întocmit un dosar penal pentru fugă de la locul accidentului, întrucât unul dintre motociclişti a fost rănit uşor“, a declarat Ionel Costache, şeful Serviciului Rutier Călăraşi.

Trei accidente pe zi

Conform unui raport de anul trecut al Poliţiei Rutiere, în fiecare zi au loc trei accidente rutiere produse de motociclişti. Aproximativ 180 de persoane au murit şi alte 960 de victime au fost rănite din cauza vitezei excesive, a conducerii imprudente şi neacordării de prioritate în trafic, spun poliţiştii.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările