Călăraşi: Avalanşă de internări la Psihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce ani la rând a funcţionat doar ca ambulatoriu, în incinta Spitalului Judeţean Călăraşi s-a înfiinţat Compartimentul de Psihiatrie.

Pentru că se înregistrează foarte multe solicitări, unii pacienţi sunt programaţi pentru consult. „Din păcate, numărul tulburărilor anxioase şi al depresiilor a cunoscut o creştere foarte mare, pe fondul consumului de alcool. Avem lunar câte 40-50 de internări. Multe persoane rămân fără locuri de muncă ori ajung să-şi piardă locuinţele pentru că nu mai pot să-şi achite ratele la bancă, iar acest lucru le determină să consume alcool şi să dezvolte tulburări psihice”, a declarat medicul Alina Negrea. Una dintre problemele cu care se confruntă Compartimentul de Psihiatrie este, în acest moment, lipsa antipsihoticelor cu care se ţin sub control paranoia şi schizofreniile. „Deşi nu avem în prezent medicamente pentru schizofrenie şi paranoia, boli psihice severe, încercăm să rezolvăm într-un fel situaţia. Pacienţii fac donaţii unii altora. Pentru că nu toţi suportă tratamentul prescris, pastilele care le rămân le dau altora”, a precizat dr. Alina Negrea.

Nu există medicamente

Problema va fi rezolvată, în curând, de conducerea spitalului, care urmează să demareze licitaţia pentru achiziţia de medicamente. Până acum unitatea medicală nu a avut un contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru astfel de medicamente pentru că la nivelul Spitalului Judeţean nu exista compartiment de Psihiatrie şi nu era nevoie de astfel de tratamente. Secţia are nevoie şi de personal specializat, deoarece, în prezent există doar câte o asistentă şi o infirmieră pe tură.

Încă 10 paturi

În prezent, în acest Compartiment există 15 paturi şi o avalanşă de solicitări pentru internări, după ce mai multă vreme nu a existat decât un cabinet în policlinică unde se dădeau consultaţii şi se prescriau reţete. Conducerea unităţii medicale a făcut însă solicitări la Ministerul Sănătăţii pentru a i se mai aproba încă 10 paturi, deoarece secţia de psihiatrie este extrem de solicitată. „Deşi nu este îmbucurător pentru judeţul nostru că o secţie cu acest profil se măreşte, mi s-a părut normal să fac demersuri pentru a ajunge la 25 de paturi”, a declarat Ion Sfetcu, managerul Spitalului de Urgenţă Călăraşi.

Activitate justificată

În noua secţie de psihiatrie, care funcţionează din prima decadă a acestei luni, îşi desfăşoară activitatea doi medici de specialitate. Este vorba despre dr. Alina Negrea şi dr. Laurenţiu Lăpuşneanu. „Este extrem de solicitată, este utilă şi în acelaşi timp este o activitate care se justifică. Sunt multe internări şi acest lucru ne-a determinat să solicităm extinderea numărului de paturi”, a declarat dr. Alina Negrea, medic specialist psihiatru. La Călăraşi, pînă la începutul lunii martie 2010, în ambulatoriu, la Policlinica nr.1, se tratau nevrozele uşoare şi depresiile, stări la care se iniţiază un tratament pentru care pacienţii nu necesită internarea. La Policlinica nr. 2 funcţionează cabinetul medicului Liliana Enescu, doar pentru consultaţii. Cei cu probleme foarte grave, pentru care internarea este vitală, sunt îndrumaţi către Săpunari, singurul spital de psihiatrie din judeţul Călăraşi.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite