Călăraşi: În fiecare an plajele din oraş sunt inundate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călărăşenii care vor să se bronzeze pot merge doar la bazinul din parcul Dumbrava. În aproape fiecare primăvară, braţul Borcea creşte, iar plajele dispar sub ape. Nici în viitorul apropiat nu sunt şanse de a putea face plajă, deoarece apele îşi măresc debitul pe zi ce trece.

Deşi există trei plaje destul de mari şi cunoscute: Plaja Mare, Tineretului şi plaja de la Podul 4, niciuna nu este disponibilă, pentru că zona este inundată. Doar cei care au bărci proprietate personală reuşesc să ajungă pe malul celălalt al Borcei, însă acolo a rămas o porţiune foarte mică de nisip neacoperită de apă. 


Plaja Mare, situată vizavi de parcul central, a fost concesionată acum aproape zece ani, iar acolo au fost construite căsuţe de vacanţă. „Apa e limpede şi nisipul e fin, păcat că oamenii nu mai pot trece de ani de zile pe Plaja Mare. Totuşi, cel care a concesionat terenul a promis că va amenaja plaja anul acesta, asta dacă apele se vor retrage repede”, a spus Nelu Başfalion, proprietarul unei ambarcaţiuni.

În anii trecuţi, Plaja Mare era plină.


Localnicii şi turiştii aveau la dispoziţie un vaporaş pentru a trece pe celălalt mal. Acum, particularii nu mai fac curse, pentru că plaja este inundată. De obicei apele se retrag în lunile iulie - august.


Plaja Tineretului, cea mai căutată în anii trecuţi

Plaja Tineretului, renumită şi foarte aglomerată în anii trecuţi, este de asemenea abandonată. Şi plaja de la Podul 4, situată la patru kilometri de oraş, este inundată. În apropiere se află şi un hotel de trei stele.


Deşi anul trecut analizele de specialitate au arătat că apa de scăldat era infestată, călărăşenilor nu le-a păsat prea tare şi s-au scăldat nestingheriţi. Oamenii speră că anul acesta se vor curăţa şi amenaja mai bine plajele, astfel încât să se poată profita la maximum de ele. „E păcat că avem un peisaj aşa frumos şi multe oportunităţi şi nu suntem în stare să investim ca să ne putem bucura de apă şi de plajă“, spune Dorina Apostol, din Călăraşi.

Se deschide bazinul


Pentru călărăşenii dornici să-şi petreacă timpul liber la plajă există foarte puţine locuri amenajate. Bazinul din parcul Dumbrava a fost deja deschis. Biletul costă 2 lei pentru accesul la bazinul mic şi 5 lei la cel mare. Mihaela Adam, o fetiţă în vârstă de numai 10 ani, a convins-o pe bunica ei să o ducă la bazin. „Îmi place foarte mult să merg să înot“, spune Mihaela Adam (10 ani), aşa că doresc foarte mult să merg acolo, să înot“, spune ea. Apele au înghiţit şi ultima fâşie de nisip. Oamenii nu pot face plajă nici la începutul acestei veri.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite