Bursa generală a locurilor de muncă se deschide vineri, 20 aprilie. Ce posturi vacante oferă angajatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajatorii pun la dispoziţie 273 locuri de muncă FOTO Adevărul
Angajatorii pun la dispoziţie 273 locuri de muncă FOTO Adevărul

Sute de şomeri sunt aşteptaţi vineri la Călăraşi şi Olteniţa pentru a/şi încerca norocul la Bursa generală a locurilor de muncă. Autorităţile au anunţat că sunt vacante peste 200 de posturi.

Acţiunea se va desfăşura simultan, începând cu ora 09.30,  la Călăraşi – Centrul Regional pentru Formare Profesională a Adulţilor, str. Sloboziei, nr. 4 bis şi la Olteniţa – Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă, str. Argeşului, nr. 111.

Din cei 343 de agenţi economici contactaţi de către AJOFM, idoar 17 au anunţat că vor participa la Bursă, locurile de muncă anunţate fiind de 273 de posturi vacante. Principalele domenii de activitate în care sunt oferite locurile de muncă sunt următoarele:

-construcţii – 126 de locuri disponibile în meseriile/ocupaţiile: operator pe maşini de alezat şi frezat, frezori pe maşini cu comandă numerică, strungari pe maşini cu comandă numerică, rectificatori, operatori de maşini adânc, lăcătuş mecanic, sudori, electrician, lăcătuş mecanic, muncitor necalificat, zidar, dulgher, ambalator;

-confecţii textile – 66 de locuri disponibile în meseriile/ocupaţiile: controlor calitate, confecţioner articole textile, muncitor necalificat în confecţii-ucenicie, muncitor necalificat în confecţii, călcător, femeie de serviciu;

-transporturi – 35 de  locuri în meseria/ocupaţia: casier, şofer D, şofer B, şofer C+E, mecanic auto, contabil, electrician auto, coordonator transport persoane, tinichigiu auto, muncitor necalificat, electromecanic auto, dispecer taxi, manager transport persoane, director general;

-agricultură – 23 de locuri disponibile în meseriile/ocupaţiile: operator activităţi de sortare şi reciclare deşeuri, mecanici agricoli, tractorist, muncitor necalificat;

-servicii şi comerţ – zece locuri disponibile în meseriile/ocupaţiile: secretară, manipulant marfă, muncitor necalificat, contabil evidenţă primară;

-alte activităţi-7 locuri în meseriile/ocupaţiile: inspector ITP, agent asigurări, şofer, operator calculator, femeie de serviciu, muncitor necalificat; alimentaţie publică – şase locuri disponibile în meseriile/ocupaţiile: brutar, cocător, modelator.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite