Bunurile banale la care râvneau românii în comunism. Ce se tranzacţiona prin pile, unde se găseau ţigările bune şi ce deodorante erau la modă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amintiri din comunism FOTO Facebook/ Bărăganul de altădată/ Valerică Butoi
Amintiri din comunism FOTO Facebook/ Bărăganul de altădată/ Valerică Butoi

Extrema severitate a crizei economice din România socialistă a fost rezultatul deciziilor aberante ale lui Nicolae Ceauşescu de a continua cu politica de industrializarea şi de a plăti integral şi în timp cât mai scurt datoriile externe ale ţării. Printre cele mai rare bunuri din comunism se aflau bomboanele cubaneze, băuturile răcoritoare Pepsi ori Coca Cola, ţigările „bune” ori deodorantele (Fa sau Rexona erau cele mai populare brand-uri.

Pe lângă produse de bază precum pâinea, zahărul, uleiul, ouăle, laptele, carnea, exista şi o serie de alte bunuri care făceau obiectul fascinaţiei şi dorinţei intense a populaţiei, cum ar fi cafeaua, portocalele, bananele, ciocolata, bomboanele „cubaneze”, guma de mestecat, băuturile răcoritoare Pepsi ori Coca Cola, ţigările „bune” (i.e., de import), blugii, pantofii sport adidas, băuturile spirtoase (coniacul şi whiskey-ul), combinele muzicale, radiocasetofoanele, videorecorderele, casetele audio şi video, discuri cu muzică, reviste (Pif, Rahan, Bravo), cataloage de modă (Neckermann sau Quelle), deodorante (Fa sau Rexona erau cele mai populare brand-uri), parfumuri. 

Un raport din 2006 al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, redactat de specialişti conduşi de politologul  Vladimir Tismăneanu şi prezentat în Parlamentul României de fostul preşedinte Traian Băsescu pe 18 decembrie 2006, arată  că unele dintre aceste bunuri puteau fi achiziţionate din magazine speciale, cu plata în valută, denumite „Shop”. Acestea erau însă accesibile numai cetăţenilor străini sau cetăţenilor români care deţineau legal valută (le fusese trimisă de rude din străinătate sau o deţineau întrucât lucraseră peste hotare). Majoritatea românilor îşi procurau însă astfel de bunuri de pe piaţă neagră sau prin intermediul „pachetelor” trimise de rudele şi prietenii plecaţi „definitiv” peste hotare. Bunurile de import aveau o viaţă aparte în România anilor 1980.

Fumate la ocazii speciale

Bunăoară, ţigările „bune” erau păstrate pentru a fi fumate la ocazii speciale (nunţi, botezuri, alte reuniuni). Cele mai căutate ori „bune” ţigări erau Kent, urmate de Marlboro, Dunhill, Salem, Vikend (din fosta Iugoslavie), BT (Bulgarian Tobacco), ţigările albaneze Apollonia şi DS (denumite informal, „Drumul Spitalului”). De foarte mult ori, ţigările „bune” (Kent, în special) erau modalitatea preferată ori curentă de a recompensa serviciile unui medic sau reprezentau monedă de schimb pentru obţinerea unor alte bunuri şi favoruri. De asemenea, a avea blugi, adidaşi sau a fuma ţigări „bune” erau de multe ori indicatori de status. În unele cazuri, sticlele de băutură străină, golite de conţinutul original şi reumplute apoi cu ceai, ori pachetele de ţigări străine – goale sau nu – erau expuse cu mândrie în vitrina din sufragerie, alături de nelipsitele bibelouri, mileuri şi poze de familie.

Cutiile goale de „bere străină” sau de băuturi răcoritoare erau folosite ca recipiente pentru cafea sau ca suporturi pentru colecţia de pixuri sau stilouri. Până şi banalele brichete de plastic aveau o viaţă aparte şi mult mai îndelungată decât în ţările lor de origine (în Vest): după golirea lor, brichetele erau reumplute cu gaz în ateliere speciale, care erau parte a unei micii industrii de reparare şi umplere a brichetelor. Aşadar, anii 1980 în România comunistă au fost anii unei severe crize economice şi politice. Aşa cum am menţionat anterior, criza economică (manifestată prin lipsuri cronice de bunuri şi servicii) a afectat toate ţările lagărului socialist în acceaşi perioadă. Şi la acest punct însă România a constituit o excepţie prin dimensiunile impresionante şi efectele dramatice. 

Nemulţumirea populară, la cote îngrijorătoare

Astfel, cetăţenii României socialiste care, în teorie, trăiau într-una dintre cele mai prospere şi faste perioade din istoria acestei ţări, în practică erau nevoiţi să depună eforturi însemnate pentru a supravieţui. Alimente de bază (pâinea, zahărul, uleiul, ouăle, laptele, carnea) deveniseră bunuri rare, în ciuda măsurilor de raţionalizare instituite de regim. Importurile de bunuri de consum şi de alte produse, precum medicamentele au fost drastic reduse. Populaţia şi nu mamuţii industriali a fost cea care a trebuit să suporte cu stoicism „raţionalizările” la capitolul energie electrică, termică sau combustibilii. Efectele acestor lipsuri şi privaţiuni au fost însemnate, mai ales în ceea ce priveşte starea de sănătate a populaţiei (subnutriţie, [re]apariţia şi proliferarea unor boli specifice ţărilor sărace/perioade istorice anterioare etc). Mai mult, prin politica sa din anii 1980, regimul Ceauşescu a renunţat se pare chiar la una din mult trâmbiţatele funcţii ale statului comunist, cea socială. Alienarea faţă de regim şi nemulţumirea populară au înregistrat în această perioadă de criză cote îngrijorătoare, pe care Ceauşescu, prea prins în propriile-i fantasme ideologice, le-a ignorat până în fatidica zi de 22 decembrie 1989.

Hârtia igienică şi săpunul, nişte rarităţi

Lista bunurilor greu accesibile mai cuprindea şi hârtia igenică, medicamente şi vată medicinală, detergentul sau săpunul. (Trebuie notat că planificarea în regimul Ceauşescu ajunsese până la a specifica în documente oficiale că „igiena unui locuitor al ţării se poate rezolva cu 1,9 kilograme de săpun anual”). Pentru a-şi procura astfel de bunuri, mulţi dintre cetăţenii României erau prinşi într-un păianjeniş de relaţii sociale denumite generic „pile”. Acesta erau echivalentul a ceea ce în Uniunea Sovietică era desemenat drept „blat” – „modalitaţi de a obţine sau aranja ceva pe baza relaţiilor personale”. Atât de omniprezente erau „pilele” în viaţa românilor, încât aceştia ajunseseră să glumească cu amărăciune spunând că acronimul PCR se referă de fapt la „Pile, Cunoştinţe şi Relaţii”. Cunoştinţele şi relaţiile erau, spuneam, necesare pentru obţine diverse bunuri „rare” în comunism precum carnea sau produsele din carne, ouă, ulei, zahăr, benzină, cafea etc. Aceste reţele sociale aveau o compoziţie extrem de eterogenă; „pilele” ori „relaţiile” legau indivizi între care existau diferenţe importante de clasă ori statut social (măcelari şi profesori universitari, vânzători la „Alimentara” şi ingineri, cercetători ştiinţifici şi vînzători la „Aprozar” (magazine de legume şi fructe), şefi de depozite de combustibili şi medici etc). Cultivarea unor relaţii privilegiate cu vânzătorii (de la macelărie, pâine, „aprozar”, şefi de depozite de combustibili) ilustrează una dintre caracteristicile „pieţii” din sistemele economice socialiste. Dacă, pe piaţa capitalistă, cumpărătorul este actorul principal, pe piaţa socialistă, vânzătorul este cel care dictează. 

Cumpărătorul încearcă sa-l flateze pe vânzător

În comunism, se arată în Raportul prezidenţial, avem de-a face cu o competiţie acerbă între cumpărători, care se luptă între ei pentru a intra în graţiile vânzătorului; în comunism, „cumpărătorul încearcă sa-l flateze pe vânzător pentru a-i câştiga favorurile”. Ceea ce se tranzacţiona prin „pile” sau „relaţii” era accesul la unele bunuri şi – extrem de important – la alte servicii (asistenţă medicală de calitate, avorturi, bilete în staţiuni, meditaţii pentru elevi etc) sau favoruri (înscrierea copiilor la şcoli „bune”, promovarea examenelor, amânarea stagiului militar, transferuri de la un loc de muncă la altul, avansarea în carieră etc). Ca şi în Uniunea Sovietică unde, se spunea că „blatul este mai puternic decât Stalin”, în România, pilele jucau un rol crucial nu doar pentru supravieţuirea indivizilor, ci pentru însăşi funcţionarea sistemului. „Relaţiile” pe care directorii de întreprinderi le aveau unii cu alţii sau cu superiorii ierarhici din ministere îi ajutau să obţină materiile prime şi investiţiile necesare pentru a face sarcinilor absurde ale planului cincinal. „Pilele” în Romania sau „blatul” în Uniunea Sovietică sunt relaţii sociale a căror existenţă s-a datorat unui sistem economic caracterizat de lipsuri cronice şi a unui sistem politic care privilegia (implicit sau explicit) anumite categorii sociale în defavoarea altora.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite