Braconieri pe Dunăre. Doi bărbaţi, prinşi la pescuit electric, într-o barcă neînmatriculată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi care braconau în apele fluviului Dunărea au fost prinşi de poliţişti din cadrul Serviciului Transporturi Călăraşi. La km fluvial 361, doi călărăşeni au fost depistaţi în timp ce prindeau peşte cu un dispozitiv electric.



Mai mult decât atât, spun anchetatorii, Petronel P., de 30 ani, şi Constantin N., de 29 ani,  foloseau o barcă cu motor neînmatriculată în care a fost găsit un dispozitiv de pescuit electric. Cu ajutorul acestuia, cei doi bărbaţi au reuşit să captureze 10 kg de peşte din specia somn. 

image

Ambarcaţiunea, motorul, dispozitivul electric, acumulatorul şi peştele capturat au fost confiscate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, electrocutare.




În timpul aceleiaşi razii, oamenii legii au descoperit km fluvial 345, pe malul drept al  Dunării, pe raza comunei comuna Lipniţa, judeţul Constanţa, 3 tone de porumb fără acte. Cerealele ar fi fost achiziţionate de Ionuţ T., de 32 ani, din comuna Oltina, judeţul Constanţa, de la marinarii de pe un şlep.

image
image

Cele 3.000 kg de porumb boabe, ambalat în saci se aflau într-un tractor cu remorcă, la momentul depistării.
Cercetările vor fi continuate de către poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Călăraşi pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă, întreaga cantitate de porumb fiind confiscată.
 

Vă recoamandăm şi:

Braconieri, în plasa poliţiştilor. Trei bărbaţi, prinşi în timp ce pescuiau ilegal în Dunăre

Braconaj pe braţul Borcea. Două bărci cu motor şi plase monofilament, confiscate de poliţişti de la pescari

Cinci braconieri, în plasa poliţiştilor de frontieră. Aceştia pescuiseră ilegal 80 de kg de fitofag

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite