Bazin de înot ultramodern, gata în 2 ani. CNI plăteşte 6 milioane de lei pentru complexul la standarde europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călăraşiul va avea în maximum doi ani un bazin de înot la standarde europene, o investiţie care se ridică la peste 6 milioane de lei. Compania Naţională de Investiţii(CNI) va construi o bază sportivă în oraşul de pe malul Borcei.

În urma demersurilor repetate ale autorităţilor locale a fost obţinută finanţarea din partea CNI, în cadrul subprogramului ”Bazine de înot”, municipiul Călăraşi punând la dispoziţie terenul, în suprafaţă de 8.127 mp, pe perioada realizării investiţiei.

„Valoarea estimată a contractului pentru care CNI realizează achiziţia publică electronică este de 6.265.984 lei fără TVA, termenul de finalizare fiind de 48 de luni. Termenul limită de depunere a ofertelor este 31 ianuarie 2017”, a anunţat Daniel Ştefan Drăgulin, primarul oraşului.

CNI a demarat deja procedura de achiziţie publică a contractului –Proiectare-faza de adaptare la amplasament şi asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii ”Construire bazin de înot didactic, în municipiul Călăraşi, bulevardul Republicii, nr. 2C, judeţul Călăraşi”. Potrivit memoriului tehnic, clădirea are un regim de înălţime P+1, cu o suprafaţă construită de 840 mp.

Demersurile au început în urmă cu 3 ani

Demersurile pentru acest proiect au început în urmă cu trei ani când consilierii locali au aprobat proiectul de hotătâre privind transmiterea în folosinţă gratuită către Ministerul Dezvoltării Regionale a 8.124 mp. La începutul anului 2014, autorităţile locale au înaintat un memoriu privind construirea unui complex sportive care să cuprindă un bazin de înot, modernizarea sălii de box, dar şi a stadionului..

Investitiţia va fi realizată de CNI, iar municipalitatea are ca sarcină finanţarea lucrărilor de sistematizare pe verticală a amplasamentului, racordurile la utilităţi: apă, canal, gaz. De asemenea, Primăria se obligă ca, după realizarea obiectivului, să meţină destinaţia aceastuia şi să-l întreţină pe o perioadă de minimum 15 ani. Acum, în sarcina aleşilor locali revine responsabilitatea de a aproba finanţarea eventualelor costuri suplimentare la această investiţie.

Construcţia se face la stadion

Pe 29 ianuarie 2016, conform Primăriei Călăraşi, a fost  încheiat Procesul verbal nr. 4412/29.01.2016 între CNI şi U.A.T. Municipiul Călăraşi de predare amplasamentului pe care va fi realizat bazinul de înot. Conform cerinţelor CNI, se pune la dispoziţie  terenul în suprafaţă de 8.127 mp, teren aparţinând domeniului privat al municipiului Călăraşi, situat în Bulevardul Republicii, nr. 2C (incinta Stadion Municipal).  Autorităţile locale urmează să asigure finanţarea pentru: lucrările de sistematizare pe verticală a amplasamentului, racordurile la utilităţi (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat, dar şi întreţinerea şi exploatare obiectivului de investiţie.

Primăria finanţează o parte a proiectului

“În data de 15 iulie 2016, s-a primit din partea CNI  o comunicare  conform căreia  s-a sesizat următorul lucru: singura problemă ar fi că în studiul geotehnic este cerută o pernă de leoss de 80 cm care va ridica costurile de investiţie. Se propune ca eventualele costuri suplimentare generate de soluţiile de fundare stabilite prin studiul geotehnic să fie suportate de către beneficiar din buget, fiind necesară o Hotărâre de Consiliu Local în acest sens”, spun reprezentanţii Primăriei.

Demersul acestui investiţii la standarde europene a urmărit asigurarea condiţiilor optime  pentru obţinerea performanţelor şcolare, pentru a oferi copiilor o dotare necesară pentru dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă, prin practicarea înotului . Pe de altă parte, din punctul de vedere al beneficiilor asupra sănătăţii, trebui spus că înotul ar trebui practicat cu regularitate,în toate anotimpurile, fiind considerat cel mai sănătos şi relaxant sport. Astfel, acest sport asigură unui tânăr o  stare fizica şi mentală foarte bună, îl face mai rezistent şi îi dezvoltă flexibilitatea.
 

Vă recomandăm şi:

Bazinul de înot din Hunedoara rămâne închis: 70.000 de lei va costa renovarea

Bazinul de înot inaugurat electoral, unde scăldatul este interzis: „Nu avem avize şi salvamari, dar este apă în bazin“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite