Bazin de înot la standarde europene pe malul Borcei. Complexul ultramodern costă 12 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Călăraşi se va construi un bazni de înot modern FOTO Adevărul
La Călăraşi se va construi un bazni de înot modern FOTO Adevărul

Călăraşiul ar putea să aibă în curând un bazin de înot la standarde europene. Compania Naţională de Investiţii(CNI) va construi o bază sportivă în oraşul de pe malul Borcei.

Demersurile au început în urmă cu doi ani când consilierii locali au aprobat proiectul de hotătâre privind transmiterea în folosinţă gratuită către Ministerul Dezvoltării Regionale a 8.124 mp. La începutul anului 2014, autorităţile locale au înaintat un memoriu privind construirea unui complex sportive care să cuprindă un bazin de înot, modernizarea sălii de box, dar şi a stadionului.
„ Am depus toată această documentaţie la CNI. Bazinul urmează să fie construit pe terenul de zgură al stadionului. Costurile pentru acest proiect se ridică la 12 milioane de euro. Bazinul va avea 12,5 metri lăţime, 25 metri lungime, întreaga clădire ajungând la 70 de metri”, spunea Daniel Ştefan Drăgulin, primarul oraşului.

Investitiţia va fi realizată de CNI, iar municipalitatea are ca sarcină finanţrea lucrărilor de sistematizare pe verticală a amplasamentului, racordurile la utilităţi: apă, canal, gaz. De asemenea, Primăria se obligă ca, după realizarea obiectivului, să meţină destinaţia aceastuia şi să-l întreţină pe o perioadă de minimum 15 ani. Acum, în sarcina aleşilor locali revine responsabilitatea de a aproba finanţarea eventualelor costuri suplimentare la această investiţie.

Construcţia se face la stadion

Pe 29 ianuarie 2016, conform Primăriei Călăraşi,  fost  încheiat Procesul verbal nr. 4412/29.01.2016 între CNI şi U.A.T. Municipiul Călăraşi de predare amplasamentului pe care va fi realizat bazinul de înot. Conform cerinţelor CNI, se pune la dispoziţie  terenul în suprafaţă de 8.127 mp, teren aparţinând domeniului privat al municipiului Călăraşi, situat în Bulevardul Republicii, nr. 2C (incinta Stadion Municipal).  Autorităţile locale urmează să asigure finanţarea pentru: lucrările de sistematizare pe verticală a amplasamentului, racordurile la utilităţi (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat, dar şi întreţinerea şi exploatare obiectivului de investiţie.

Primăria finanţează o parte a proiectului

“În data de 15 iulie 2016, s-a primit din partea CNI  o comunicare  conform căreia  s-a sesizat următorul lucru: singura problemă ar fi că în studiul geotehnic este cerută o pernă de leoss de 80 cm care va ridica costurile de investiţie. Se propune ca eventualele costuri suplimentare generate de soluţiile de fundare stabilite prin studiul geotehnic să fie suportate de către beneficiar din buget, fiind necesară o Hotărâre de Consiliu Local în acest sens”, spun reprezentanţii Primăriei.

Demersul acestui investiţii la standarde europene a urmărit asigurarea condiţiilor optime  pentru obţinerea performanţelor şcolare, pentru a oferi copiilor o dotare necesară pentru dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă, prin practicarea înotului . Pe de altă parte, din punctul de vedere al beneficiilor asupra sănătăţii, trebui spus că înotul ar trebui practicat cu regularitate,în toate anotimpurile, fiind considerat cel mai sănătos şi relaxant sport. Astfel, acest sport asigură unui tânăr o  stare fizica şi mentală foarte bună, îl face mai rezistent şi îi dezvoltă flexibilitatea.
 

Vă recomandăm şi:

Bazin de înot acoperit de 1000 metri pătraţi în municipiul Târgu Jiu

Copiii care se antrenează la Bazinul Olimpic de Înot din Bacău au ajuns la medic, după ce Primăria Bacău a schimbat clorul din apă

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite