Baseball Festival, pe malul Borcei. Acţiunea de promovarea a sportului în România, organizată de Ambasada SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Baseball şi Softball, împreună cu Ambasada SUA în România, organizează Baseball Festival, o serie de acţiuni de promovare a sportului în România, în perioada 1-5 iulie.

Începand de sâmbătă, 1 iulie, şi până pe 5 iulie, se vor organiza mai multe activităţi de promovare a baseballului în România, sub egida proiectului Jackie Robinson, un parteneriat între Ambasada SUA în Romţnia şi Federaţia Română de Baseball şi Softball.

În acest sens, vor avea loc acţiuni de pregătire pentru copii şi tineri la Călăraşi şi Alexandria, la care vor participa şi sportivi americani, proveniţi din Liga profesionistă de baseball din SUA, MLB. Trei foşti jucători vor însoţi antrenorii români în doua acţiuni care au loc astfel: pe 1 iulie, la Călăraşi, începând cu ora 11.00, şi pe 2 iulie, la Alexandria în care vor fi inţiaţi in tainele acestui sport câteva zeci de copii din localităţile din zonă. Călăraşi şi Alexandria au cluburi de baseball şi softball şi o prezenţă importantă în campionatele naţionale.

Sport practicat de 27 de ani

Baseball-ul este un sport practicat la Călăraşi de 27 de ani, iar echipele locale au câştigat în nenumărate rânduri campionatele naţionale organizate în România. Oficiali din administraţia publică au anunţat recent că vor să construiască un teren de baseball, primul din România.

Oficialii Consiliului Judeţean Călăraşi au anunţat că vor aloca un teren cu suprafaţa de 1 hectar pentru construirea unui teren de baseball în oraşul reşedinţă de judeţ. Sportul exotic pentru România se practică la Călăraşi de 27 de ani, atât la nivel de juniori, cât şi de seniori, iar echipele au avut constant performanţe remarcabile la nivel naţional.

Campioni naţionali la juniori

De curând, echipa de baseball juniori 1 a Călăraşiului a primit titlul de Campioană Naţională, în cadrul competiţiei şcolare organizată de Ministerul Educaţiei. În cadrul campionatului, cei 14 sportivi de la Călăraşi s-au înfruntat cu 5 echipe din ţară: LPF CSS Roman, CSS Botoşani, CSS Tg.Neamţ, CSS 6 Bucureşti şi Biruinţa Gherăeşti.
La Călăraşi, din 2007 a fost înfiinţat un club privat de baseball, echipa CS Leaders fiind format din tineri care au terminat junioratul şi nu mai aveau unde să joace, antrenori, profesori. Mai mult decât atât, tinerii din oraş, cu performanţe la baseball au ajuns să plece în străinătate pentru a câştiga o pâine, după ce termină perioada junioratului. Cristi Secăreanu a plecat în Anglia să lucreze ca motostivuitorist, dar a prins un loc şi în echipa Tonbridge din Liga a-II-a, alături de un alt coleg din Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Primul teren de baseball din România, proiectat la Călăraşi. Sportul exotic, practicat de 27 de ani în oraşul dunărean

Meci de baseball între români şi americani pe stadionul Portul. 70 de ani de când Jackie Robinson, primul jucător de culoare, a intrat pe teren

Singurul român care a primit bursă de la americani să joace baseball. Mihai Burlea aruncă mingea cu o viteză uimitoare şi a bătut două recorduri în SUA

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite