Bacalaureat 2015 Română. Elevă din Călăraşi: "Romanul e preferatul meu, n-am cum s-o dau în bară cu aşa ceva!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Examenul la limba română nu i-a pus în dificultate pe elevi Foto.Adevărul
Examenul la limba română nu i-a pus în dificultate pe elevi Foto.Adevărul

Mulţi dintre elevii de înscrişi la examenul de Bacalaureat 2015 care au susţinut luni, 29 iunie, proba scrisă la Limba şi Literatura Română în judeţul Călăraşi, au fost  încântaţi de subiecte. Relaxaţi, după 2-3 ore de concentrare, elevii spun la unison că s-au pregătit temeinic şi nimic nu i-a putut lua prin surprindere: “Au fost subiecte uşoare!.


Până miercuri când vor da “nas în nas” cu matematica se vor odihni pentru a putea trece şi de cea mai grea probă. Ioana Stelian, elevă la Colegiul “Ştefan Bănulescu” aşteaptă cu emoţie nota la Limba şi Literatura Română. Deşi spune că a învăţat constant, adolescenta ia în calcul şi modul în care va fi corectată lucrarea, depinde de viziunea profesorului asupra subiectului, dar şi de inerentele greşeli de exprimare care s-au putut strecura.

“De obicei, sunt mai emotivă, sper să fi făcut o figură bună acum, mai ales că romanul “Moromeţii “ e preferatul meu. N-am cum s-o dau în bară cu aşa ceva. Celelalte puncte au fost abordabile, nimic deosebit. Sper la un 8 plin”, spune fata, în timp ce unul dintre foştii colegi, la fel de entuziasmat nu mai conteneşte cu vorbitul la telefon. “ E mama, vroia sa ştie dacă m-am descurcat, se scuză tânărul. Normal că m-am descurcat, doar de-aia am făcut meditaţii la greu!. Am încercat să realizez o lucrare bună şi cred că am reuşit”, încheie tânărul.

Despre admiterea la facultatea şi viaţa de student, tinerii spun că e cel mai mare vis. Până atunci, aşteaptă însă să se încheie examenul de bacalaureat. “ Aş vrea Arhitectură, sper să am noroc să realizez în viaţă tot ceea ce îmi doresc”, spune tânăra. Până la viaţa de student, şi distracţie în oraş e o alternativă. Plaja mare e cea mai la îndemână variantă de relaxare, după zilele încordate de bacalaureat.

Toate informaţiile importante despre BACALAUREAT 2015 la română, în acest articol:

Subiecte Bacalaureat 2015 română. Rezolvări, barem

Bacalaureat  2015 Română- Lucrările dintr-un judeţ, corectate în alt judeţ

Schimbarea majoră anunţată anul acesta de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, este aceea că lucrările la BAC 2015, susţinute într-un judeţ vor fi corectate în alt judeţ. Miercuri, 24 iunie, un ordin de ministru în acest sens a fost publicat în Monitorul Oficial. Procedura întârzie cu o zi calendarul afişării rezultatelor preliminare de la BAC 2015.

„Pentru lucrările scrise ne gândim la un sistem pentru a înlătura orice fel de suspiciuni. Ne gândim ca lucrările dintr-un judeţ să fie corectate în alt judeţ. Această alegere a judeţului în care să se corecteze lucrările să fie făcută într-un proces de selectare transparent, pe de o parte, aleator, pe de altă parte. Asta nu este foarte uşor din punct de vedere tehnic. Această procedură se va aplica în acest bacalaureat”, a justificat ministrul. Oficialul a mai spus că modul de derulare a examenului de Bacalaureat nu se schimbă şi că, de cinci ani, metodologia permitea posibilitatea corectării lucrărilor scrise în alte judeţe, dar că nu s-a făcut uz de ea.

Bacalaureat 2015 Română:1.800 de elevi susţin examenul la Călăraşi

BAC 2015 contină luni cu probele scrise ale examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Primul examen va fi cel de limba şi literatura română. Pentru fiecare profil există pregătite 10 variante de subiecte la română la bacalaureat 2015 din care se va extrage, în dimineaţa examenului, câte o variantă pentru fiecare specializare în parte: uman, real şi filiera tehnologică. Aproximativ 1.800 de elevi, la fel ca şi 2014, s-au înscris pentru a susţine, în cele şanse centre, examenul BAC 2015 în acest an.  

Bacalaureat 2015 Română: Notele, afişate cu o zi mai târziu

Rezultatele BAC 2015 vor fi afişate cu o zi mai târziu decât era programat. Ca atare, elevii de clasa a XII-a vor afla notele pe 7 iulie, zi în care vor fi depuse şi contestaţiile, şi nu pe 6 cum era stabilit iniţial. Date de afişare a rezultatelor a fost decalată în condiţiile în care ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a emis un ordin prin care a dispus evaluarea lucrărilor în centrele de corectare din alte judeţe. Cel mai probabil, acestea vor fi stabilite prin tragere la sorţi. În noul calendar al examenului maturităţii, soluţionarea contestaţiilor figurează în zilele de 8 şi 9 iulie, iar data afişării rezultatelor finale, rămâne aceeaşi, 10 iulie.

Calendarul Bacalaureat 2015 Română

29 iunie 2015-Limba şi literatura română– probă scrisă

30 iunie 2015-Limba şi literatura maternă – probă scrisă

1 iulie 2015-Proba obligatorie a profilului –probă scrisă

3 iulie 2015 -Proba la alegere a profilului şi specializării –probă scrisă

7  iulie 2015 -Afişarea rezultatelor (până la ora 12.00)

7 iulie 2015 -Depunerea contestaţiilor (orele 12.00 – 16.00)

8 - 9 iulie 2015 Rezolvarea contestaţiilor

10 iulie 2015 Afişarea rezultatelor finale

Vă recomandăm şi:

Bac 2015. Cîmpeanu: 25.000 din 340.000 absolvenţi de liceu din promoţiile anterioare s-au înscris la examen

Bac 2015. Afişarea rezultatelor parţiale a fost amânată cu o zi pentru ca lucrările să poată fi corectate în alte judeţe

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite