Aventura unui pastor român în Africa: viaţa printre scorpioni, lei şi elefanţi

Aventura unui pastor român în Africa: viaţa printre scorpioni, lei şi elefanţi

Mihai Braşov a ţinut cursuri de muzică FOTO Arhivă personală Mihai Braşov

Mihai Braşov (40 de ani), pastor adventist, a trăit cea mai mare provocare a vieţii atunci când a ales să pună umărul la construcţia primei şcoli pentru copiii din satul Kongola, regiunea Caprivi din Namibia.

Despre experienţa petrecută la mii de kilometri de casă, Mihai Braşov spune că a fost inedită şi că ar reveni oricând cu mare drag. A mai fost în misiuni umanitare în Irak şi Grecia pentru sprijinirea refugiaţilor, însă în Namibia a petrecut mai mult timp. A făcut de toate: le-a ţinut lecţii de muzică şcolarilor, a făcut injecţii, a spălat răni şi a cărat cărămizi pentru ridicarea şcolii. 
 
 
 
„M-aş întoarce cu drag în Africa, nu mi-a fost teamă de nimic, deşi zona este una defavorizată, cu condiţii precare de locuit. Localnicii au fost primitori, au muncit cot la cot cu noi, am mâncat împreună, i-am ajutat cât am putut. Copiii au fost receptivi, am ţinut ore de muzică, le-am făcut partituri, totul a fost deosebit. După zece ani, şcoala pe care noi, voluntarii, am construit-o a ajuns printre cele mai apreciate din Namibia“, povesteşte Mihai Braşov.

 
Cinci ani pastor la Madrid
 
Misiunea în Africa a avut loc în 2008, după ce, timp de cinci ani, bucureşteanul fusese pastor adventist în cadrul bisericii Emaus din Madrid. Călătoria în Namibia a venit firesc, după ce comunitatea din care face parte dezvoltase proiecte umanitare în Peru, Venezuela şi în câteva ţări africane ca Etiopia şi Republica Centrafricană. „În timp ce eram pastor în biserica Emaus din Madrid ne-am alăturat iniţiativei unui prieten de-al meu, Sorin Neacşu, care era de trei ani în Namibia lucrând pentru comunităţi defavorizate. Aşa am construit prima şcoală din Kongola, o clădire de 400 metri pătraţi într-o lună de zile. Misiunea noastră a fost de a construi şcoala din Kongola în 30 de zile, cu fonduri din partea bisericii adventiste Emaus din Madrid“, spune Mihai Braşov.

 
Echipă cu 20 de voluntari
 
Echipa din care a făcut parte a fost formată din 20 de voluntari, toţi membri ai bisericii Emaus din  Madrid. Deşi au plecat în toiul iernii, în Africa au trăit la 40 de grade Celsius, sub un soare care ardea tot ce întâlnea în cale. S-au adaptat perfect traiului din sat, chiar dacă clima şi animalele sălbatice, dar şi bolile localnicilor reprezentau o mare ameninţare. 

 
„Hipopotamii erau cei mai periculoşi şi ucideau oamenii, dar am întâlnit şi elefanţi, lei, hiene, iar scorpionii erau mai tot timpul nişte musafirii neinvitaţi pe care îi găseam uneori în corturile unde ne casazem. Plecaserăm oarecum pregătiţi, vaccinaţi, pentru că acolo SIDA şi malaria sunt cele mai frecvente. Nu mi-a fost teamă nicio clipă, ştiam doar că trebuie să ne ducem cu bine misiunea la capăt. Este interesant cum acest sentiment te face să uiţi de temeri, te mobilizează pentru a depăşi orice obstacol”, povesteşte pastorul. 

 
Chiar dacă misiunea era construirea şcolii, alături de colegii săi, Mihai a mers în capitala regiunii, Katima Mulilo, aşezare aflată la 120 de kilometri de satul unde campaseră, pentru a ajuta alţi oameni. Aici au făcut tratamente: au dezinfectat răni, au făcut injecţii.
 
Experienţa din Namibia l-a învătaţ în primul rând că nu îţi trebuie mult ca să fii fericit. Mihai Braşov spune că şi-a dat seama în Namibia că omul se adaptează celor mai vitrege condiţii, a învăţat respectul faţă de bătrâni, a învăţat că oriunde sunt aceiaşi oameni, cu aceleaşi visuri, aceleaşi lupte, aceleaşi speranţe. 

 
„Am învăţat că uneori e mai rău să dăruieşti ceva dacă nu poţi să le oferi tuturor dintr-o comunitate acelaşi lucru, fiindcă se creează tensiune între oameni. Iar cel pe care ai vrut să îl răsplăteşti va fi de fapt pedepsit de ceilalţi.
 

Acest lucru mi-a fost de folos in acţiunile ulterioare de voluntariat. De când mă ştiu sunt un voluntar. Doresc să fac lucruri frumoase pentru oameni fiindcă şi Dumnezeu a făcut pentru mine. Voluntariatul pentru mine este un dar de la Dumnezeu fiindcă mi-a creat condiţii prielnice pe tot parcursul vieţii“, explică Mihai Braşov.

 
S-a deschis drumul altor acte de caritate
 
După episodul Namibia, Mihai Braşov spune că cel mai mult i-a plăcut că a lucrat cu copiii, că a putut face cursuri de muzică pentru săteni, învăţându-i notele muzicale. Chiar dacă o parte dintre ei erau analfabeţi, la finalul celor 30 de zile, ştiau să cânte trei partituri corale. 
 

 
 
„M-am bucurat, de asemenea, să le contruiesc un leagăn într-un copac de 20 de metri înălţime care a devenit centrul satului şi unde s-au bucurat şi bătrânii cot la cot cu copiii. Dar fericirea completă vine din faptul că prin şcoala care s-a construit acolo am reuşit să cream o oportunitate de voluntariat internaţional pentru zeci de profesori, psihologi, medici sau studenţi români. 
Pentru acest lucru mă simt dator să-i mulţumesc lui Sorin Neacşu care şi-a luat familia şi a decis să se multe în Africa pentru a duce speranţă şi motivaţie acolo. După ce s-au ocupat câţiva ani de zile de adopţii, donaţii, oferire de hrană etc. şi-a dat seama că cea mai puternică «armă» pentru a schimba vieţile acelor oameni este educaţia. 
 

 
Şi într-adevăr, s-a ridicat din acel sat o generaţie de adolescenţi care pot concura cu cei mai buni şi înzestraţi copii ai Namibiei, până de curând copii uitaţi într-un sat necăjit. A lucra pentru copii cu drag şi înţelepciune poate schimba un sat, o regiune sau chiar o ţară. 

 
Am învăţat că cea mai mare bogăţie a unei ţări sunt oamenii, am învăţat, de asemenea, despre egoismul omului civilizat care de multe ori profită de resursele naturale ale unei ţări fără a se ocupa şi de dezvoltarea oamenilor de acolo. Am învăţat că cei care pot cu adevărat să schimbe o ţară sunt educatorii, profesorii, oamenii care se dăruiesc pentru ceilalţi“, mai spune pastorul. 

 
 
Vă recomandăm şi:
 
 
citeste totul despre: