Au fost finalizate lucrările pe tronsonul de drum Cucuieţi-Progresul-Sohatu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-au finalizat lucrările la drumul Cucuieţi-Progresu-Sohatu
S-au finalizat lucrările la drumul Cucuieţi-Progresu-Sohatu

Recepţia la terminarea lucrărilor pentru tronsonul Cucuieţi- Progresul -Sohatu, parte componentă a drumului judeţean 401 C, a avut loc miercuri, 19 decembrie, în prezenţa autorităţilor judeţene.

Segmentul de drum cu o lungime de 4, 876 km (7 podeţe si 31 de indicatoare rutiere) a fost finalizat în 6 luni de zile, durata totală a derulării investiţiei fiind de 36 de luni. Valoarea totală a obiectivului recepţionat este de 5.979.139 lei, a anunţat Consiliul Judeţean pe pagina de socializare a instituţiei.

Lucrările de asfaltare pe drumurile judeţene 401 C şi 412, drumuri care deservesc şi traversează teritoriile administrative ale comunelor Platăreşti, Sohatu şi Gălbinaşi, a început pe 4 iulie 2018. Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, alături de echipa tehnică din cadrul instituţiei, a fost prezent la deschiderea şantierului de lucru. Proiectul are o valoare de 21.140.775, 85 lei cu TVA şi reprezintă reabilitarea şi modernizarea următoarelor tronsoane de drum: Cucuieţi – Progresul- Sohatu- intersecţia cu DJ 412 şi Sohatu- DJ 402 (km 61+780).

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite