Atac la o stână din comuna Vasilaţi. Bărbatul care l-a lovit pe cioban cu o bâtă în cap, reţinut

Atac la o stână din comuna Vasilaţi. Bărbatul care l-a lovit pe cioban cu o bâtă în cap, reţinut

Arhivă

La doar câteva ore de la comiterea faptei, un tâlhar din comuna Frumuşani a fost încătuşat de poliţişti. Bărbatul este suspectul principal în agresiunea produsă vineri noaptea la o stână din localitatea Vasilaţi. Aici ciobanul a fost lovit mişeleşte cu o bâtă în cap şi lăsat aproape fără suflare. Agresorul, alături de alte trei persoane, au furat 33 de oi şi au dispărut în noapte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Când nu se gândea, Florin P., în vârstă de 29 de ani, a fost capturat de oamenii legii. Doar câteva ore s-a bucurat de pradă. În verificărilor demarate de către ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi, împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Budeşti şi Secţiei 5 Poliţie Rurală Gălbinaşi,  sâmbătă, 23 iunie,  agresorul a fost identificat şi reţinut. El este una dintre persoanele suspecte de comiterea infracţiunii de tâlhărie asupra ciobanului din Vasilaţi. Anchetatorii au stabili că în noaptea  de 22/23 iunie, în jurul orei 03.30,  bărbatul, împreună cu alte trei persoane, neidentificate încă, a mers cu un autoturism marca Dacia, la stâna de oi. Aici l-au bătut pe cioban şi au plecat cu 33 de oi, în valoare de 9.000 lei. Activităţile complexe desfăşurate au condus la identificarea unuia dintre autori şi recuperarea imediată a 26 ovine, care au fost restituite părţii vătămate. Pe 24 iunie, suspectul urmează a fi prezentat Judecătoriei Olteniţa cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a tuturor autorilor faptei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările