ANM: Vremea se răceşte începând de marţi în nordul ţării. Miercuri, frigul cuprinde şi zona de sud

ANM: Vremea se răceşte începând de marţi în nordul ţării. Miercuri, frigul cuprinde şi zona de sud

Frig şi ploi în următoarele zile FOTO Shutterstock

Meteorologii anunţă că o masă de aer polar va traversa România începând de marţi, când se va răci în jumătatea de nord a ţării. De miercuri, frigul se va simţi şi în partea de sud, iar de joi sunt aşteptate temperaturi negative şi brumă în depresiuni.

 
 
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorollogie(ANM), marţi, vremea se răceşte în jumătatea de nord a ţării, unde valorile termice diurne se vor situa uşor sub cele normale ale acestei perioade, iar în jumătatea sudică va fi mult mai cald decât în mod obişnuit.
 
Valorile termice vor fi de la 17 – 18 grade în Maramureş, Nordul Moldovei şi al Transilvaniei, până 32 -33 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Pe lângă răcirea din jumătatea de Nord, acolo va şi ploua, marţi.
 
De miercuri se răceşte şi în jumătatea de Sud şi se ajunge la temperaturi de 26 de grade, de la 32, iar pe partea de Nord vor fi 16 grade Celsius, în scădere de la 18 grade. Miercuri spre joi, cu precădere joi dimineaţa, în depresiunile intramontate vor fi temperaturi sub zero grade şi brumă. De vineri, vremea intră într-o uşoară ameliorare, cu dimineţi răcoroase, dar zilele vor fi plăcute.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: