Amenzi în valoare de 1.061.00 de lei, aplicate de poliţişti în prima zi de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a aplicat peste 2.000 de amenzi în prima zi de Paşte FOTO Adevărul
Poliţia a aplicat peste 2.000 de amenzi în prima zi de Paşte FOTO Adevărul

Poliţiştii au intervenit în prima zi de Paşte, pe 28 aprilie, la 2.435 de evenimente, pentru a oferi ajutor celor aflaţi în nevoie sau pentru a menţine liniştea şi ordinea publică. Cea mai mare parte a acestora, respectiv 2.049, au fost sesizate prin 112.

Conform IGPR, oamenii legii au acţionat în sistem integrat, alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru siguranţa cetăţenilor şi liniştea comunităţilor. Astfel, au fost constatate 653 de infracţiuni, 88 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 3 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 19 măsuri preventive. Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 2.842 de sancţiuni, a căror valoare se ridică la 1.061.000 de lei, iar ca măsuri complementare, au confiscat sau indisponibilizat bunuri de aproape 3.000 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au acţionat cu 269 de aparate radar pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 118 infracţiuni la regimul rutier. Totodată, au fost reţinute 266 de permise de conducere şi retrase 36 de certificate de înmatriculare.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite