Aleşi locali, în vizorul ANI. Un consilier local din Olteniţa, afaceri cu bani publici

Aleşi locali, în vizorul ANI. Un consilier local din Olteniţa, afaceri cu bani publici

Primăria Olteniţa Foto:oltenita.info

Doi aleşi locali din judeţul Călăraşi se află în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, după ce s-a constatat că, pe lângă funcţiile publice, au şi afaceri personalem care se intersectează cu instituţiile la care lucrează.


Ioan Vasilescu, viceprimarul comunei Nicolae Bălceascu a fost declarat incompatibil de ANI, deoarece s-a stabilit că deţine simultan cu funcţia de la Primărie şi calitatea de titular întreprindere individuală în cadrul Vasilescu St. Ioan Întreprindere Individuală, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003. Inspectorii ANI spun că acesta se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 26 iunie 2012.
Gheorghiţă Barbu, consilier local la Primăria Olteniţa este acuzat de conflict de interese administrative. Conform ANI, acesta “a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului local din data de 30 august 2012(privind aprobarea asocierii C.L. al Municipiului Olteniţa cu Asociaţia Fonduri Europene - Consultanţă Curcani şi cesiunea către Asociaţie a 20 de părţi sociale la S.C. Termourban S.R.L.).

A fondat şi a aprobat

De asemenea, acesta a participat şi la adoptarea hotărârii din data de 27 septembrie 2012(privind aprobarea asocierii C.L. al Municipiului Olteniţa cu Asociaţia Fonduri Europene - Consultanţă Curcani şi majorarea capitalului social al S.C. Termourban S.R.L. Olteniţa cu 20 de părţi sociale în valoare de 10 lei fiecare şi achitarea acestora de către Asociaţia Fonduri Europene - Consultanţă Curcani), în condiţiile în care, la data adoptării acestor hotărâri, persoana evaluată deţinea calitatea de membru fondator al Asociaţiei Fonduri Europene - Consultanţă Curcani.

A anticipat beneficiul asocierii

Inspectorii ANI spun că Gheorghiţă Barbu a avut, astfel, “posibilitatea să anticipeze beneficiul rezultat în urma acestei asocieri, respectiv creşterea participaţiei Asociaţiei în cadrul S.C. Termourban S.R.L., dat fiind faptul că  societatea comercială a fost înfiinţată de către Consiliul Local al Municipiului Olteniţa(50.050 părţi sociale) împreună cu Asociaţia Fonduri Europene - Consultanţă Curcani(20 părţi sociale), conform Hotărârii Consiliului Local din data de 3 octombrie 2012. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 75, lit. f), art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004 .
La cele două dosare de evaluare, conform ANI, Ioan Vasilescu nu a depus niciun punct de vedere, pentru a-şi exercita dreptul la apărare.
 

Vă recomandăm şi:

Ales local, incompatibil. Cum a concesionat oborul oraşului pentru fiul său un consilier din Budeşti

Anchetă. Primarul comunei Unirea, dat pe mâna procurorilor de ANI, eliberat din funcţie

ANI l-a găsit incompatibil. Fost consilier local, acuzat că votat şi a închiriat ilegal teren agricol din islazul comunei Şoldanu

Şi primar, şi agent de asigurări. Edilul din comuna Şoldanu, declarat incompatibil de ANI

Vicepreşedintele CJ, declarat incompatibil de ANI. Cum poate pierde funcţia Bogdan Georgescu

Primarul Gheorghe Staiu, declarat incompatibil de ANI

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările