Alertă meteo: Cod galben de ninsori în sud-estul ţării. Cât ţine vremea rea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vreme de iarnă în urmptoarele ore în sud-estul României. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis o avertizare cod galben de ninsori, valabile luni, 30 noiembrie, de la ora 05.00, până la ora 20.00.

Astfel, în intervalul menţionat, în sudul şi estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi, pe arii restrânse 15…20 l/mp. Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40…45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

Conform ANM, precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare se vor semnala în sud-estul Olteniei, sudul Moldovei şi în restul Munteniei. Pe litoral vor fi precipitaţii mixte, iar în noaptea de luni spre marţi vor predomina ninsorile. Vremea se va menţine deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopţilor şi dimineţilor.

Vă mai recomandăm şi:

Averea secretă a comisarului-şef acuzat că vindea permise de conducere: 600.000 de euro ţinuţi acasă şi la un prieten

Singurul specialist român în medicina de dezastru: „Am lucrat cu Arafat. Problema este că viziunile noastre diferă“

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite