AJOFM avertizează: se schimbă legea privind acordarea subvenţiei pentru patronii care angajează şomeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cine angajează şomeri în vârstă de peste 45 de ani beneficiază de stimulente Foto:Arhivă Adevărul
Cine angajează şomeri în vârstă de peste 45 de ani beneficiază de stimulente Foto:Arhivă Adevărul

Începând cu luna noiembrie apar modificări privind acordarea subvenţiilor din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi (AJOFM) îi avertizează pe angajatori că s-au schimbat condiţiile pentru primirea stimulentelor.


“Astfel, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată,  şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin  1 an şi jumătate, şi nu 2 ani aşa cum era prevăzut anterior”, a precizat Simona Donciu, purtător de cuvânt al AJOFM Călăraşi.  

Se elimină scutirea de la plata contribuţiei

Aceeaşi obligaţie de a menţine raporturile de muncă sau de serviciu minimum 18 luni revine şi angajatorilor care beneficiază de subvenţii din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor unei forme de învăţământ. În cazul încadrării în muncă a tinerilor absolvenţi, angajatorii beneficiază de o sumă egală cu 1, 1.2 sau 1.5 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, în funcţie de nivelul studiilor absolveţilor, pe o perioadă de 12 luni. De asemenea, Legea 250/2013 elimină  scutirea de la plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferentă persoanelor încadrate din categoriile de mai sus , scutire de care beneficiau angajatorii timp de 12 luni. 

Vă recomandăm şi:

O şansă pentru promoţia de şomeri 2013. “Caravana Carierelor” ajunge şi pe malul Borcei

Oficialii vor să reducă şomajul în rândul tinerilor sub 20% cu fonduri europene

720.000 de români sunt şomeri, un sfert dintre ei sunt tineri

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite