AJOFM: 22 de tineri, selectaţi pentru o slujbă la Bursa locurilor de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 20 de tineri au fost selectaţi pentru o ocupa un post, iar trei dintre ei au avut norocul să fie angajaţi pe loc la Bursa pentru proaspeţii absolvenţi care a avut loc vineri, 19 octombrie.

Pentru organizarea acestui eveniment au fost contactaţi 356 agenţi economici, care au oferit un număr de 120 locuri de muncă. Posturile au fost adresate persoanelor fără experienţă în muncă, cele mai multe dintre acestea fiind disponibile în domenii de activitate precum: confecţii textile, alimentaţie publică, servicii şi comerţ, transporturi, precum şi alte activităţi.

La cele două acţiuni au participat 17 agenţi economici, 11 la bursa organizată în Călăraşi şi 6 la bursa de la Olteniţa. Un număr de 88 absolvenţi promoţia 2018 au participat la cele două acţiuni (35 la Călăraşi şi 53 la Olteniţa), iar în urma desfăşurării interviurilor cu agenţii economici, 22 de tineri au fost selectaţi pentru a ocupa un loc de muncă, iar alţi 3 au fost încadraţi pe loc în meserii/ocupaţii precum: secretar economic, lucrător comercial, vânzător.

Persoanele participante la Bursă care nu deţineau nicio calificare au avut posibilitatea de a se înscrie la unul dintre programele de formare profesională oferite gratuit de AJOFM Călăraşi. La acţiunea organizată la Călăraşi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi prin Serviciul de Dezvoltare a Deprinderilor de Viaţă Independentă, a bifat acest eveniment prin prezenţa unui număr de 13 tineri proveniţi din centrele de plasament, însoţiţi de educatorii săi. Aceştia au fost informaţi cu privire la serviciile oferite de AJOFM Călăraşi şi CRFPA Călăraşi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite