Acţiune pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în comunităţile de romi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiune pentru prevenirea\ răspândirii noului coronavirus în comunităţile de romi FOTO Facebook/Alin Ceacărăscu
Acţiune pentru prevenirea\ răspândirii noului coronavirus în comunităţile de romi FOTO Facebook/Alin Ceacărăscu

Partida Romilor Pro-Europa, Filiala Călăraşi, a mers duminică în comuna Spanţov pentru a-i consilia pe oameni în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus.

Astfel, călărăşenilor le-au fost împărţite pliante pentru a afla riscurile îmbolnăvirii cu COVID-19 şi li s-a explicat de ce este important să respecte regulile sanitare. În judeţul Călăraşi, de la începutul pandemiei, au fost înregistrate 347 de cazuri şi 17 decese.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, duminică, alte 1.145 de noi cazuri de infectare cu coronavirus raportate în ultimele 24 de ore, astfel că bilanţul a ajuns la 61.768. În aceaşi interval s-au înregistrat şi 41 de decese, numărul total fiind de 2.700. În prezent, 458 de pacienţi sunt la Terapie Intensivă.

  ”Până astăzi, 9 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 61.768 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  30.119 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 6.371 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.145 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, a transmis, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până duminică, 2.700 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

Vă mai recomandăm şi:

Cum să nu aduci coronavirusul acasă. Opt reguli esenţiale pentru salvatori

Poliţia, cu ochii pe zonele aglomerate. Au fost aplicate amenzi de 200.000 de lei

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite