A treia zi de libertate pentru criminalii autostopişti. Femeia rănită a fost externată din spital, bărbatul ucis,  înmormântat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia rănită în atacul înfiorător, petrecut vineri seară pe DN3A, a fost externată din spital la cerere. Deşi în stare de şoc şi supusă unei intervenţii chirurgicale, Violeta Constantin, de 55 de ani, a ţinut să-şi conducă soţul pe ultimul drum, înmormântat, duminică, în comuna Ştefan cel Mare.

În Călăraşi şi judeţele limitrofe, alerta este în continuare maximă. Poliţiştii şi jandarmii îi caută de 3 zile pe cei doi agresori care, după momentul atacului, au fugit pe câmp, în dreptul localităţii Tudor Vladimirescu. Surse din cadrul anchetei au precizat că este o chestiune de ore până când vor fi identificaţi. Până la această oră au fost audiate mai multe persoane care au fost incluse în cercul de suspecţi.

Cei doi, pentru că se ştie cu exactitate că două persoane au participat la oribila faptă, sunt căutaţi pentru omor, după ce au ucis un bărbat şi au rănit-o pe soţia acestuia, Violeta şi Ion Constantin fiind cei care au oprit maşina şi i-au luat la ocazie. Conform reprezentanţilor IPJ Călăraşi, pentru prinderea criminalilor s-au instituit filtre în patru judeţe: Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov şi Constanţa, dar şi în municipiul Bucureşti. Oamenii legii spun că cei doi atacatori nu se cunoaşteau cu victimele, ei fiind luaţi în maşină, în seara zilei de 24 noiembrie, de la Drajna. Pe drum, au cerut să coboare în satul Tudor Vladimirescu, la barieră. Fără nicio discuţie, cei doi tineri, aflaţi pe bancheta din spate a maşinii, au scos cuţitele şi l-au ucis pe şofer pe loc, în timp ce soţia sa a fost rănită la omoplat. Imediat s-au făcut nevăzuţi pe cîmp, fără să jefuiască victimele.

Violeta şi Ion Constantin, de 55, respectiv 58 de ani, se aflau în maşina proprietate personală, un Logan roşu, şi se deplasau de la Călăraşi spre comuna Ştefan cel Mare, unde mergeau la părinţi.

Vă recomandăm şi:

Soţia bărbatului ucis de doi autostopişti a povestit cum s-a petrecut crima. Victimele nu-i cunoşteau pe agresori, au fost atacaţi din spate cu cuţitele

Cine sunt victimele atacului înfiorător, comis de doi autostopişti. Primarul din comuna Ştefan cel Mare: „Erau oameni gospodari, liniştiţi, din familii bune“

Autostopiştii care au înjunghiat mortal un bărbat şi au rănit-o pe soţia acestuia, de negăsit. Anchetatori: agresorii sunt tineri, iar mobilul crimei nu a fost jaful

Un bărbat a fost ucis de doi autostopişti care l-au înjunghiat în gât, iar soţia acestuia este rănită. Agresorii sunt căutaţi cu câini de urmă

Crimă pasională la Frumuşani. Un bărbat şi-a ucis concubina în bătaie, într-o criză de gelozie

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite