Şofer prins la volan fără permis, reţinut de poliţişti pentru 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul a fost reţinut de poliţişti FOTO Adevărul
Suspectul a fost reţinut de poliţişti FOTO Adevărul

Poliţiştii din Călăraşi au acţionat ieri pe raza judeţului pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Astfel, oamenii legii au intervenit la 59 de evenimente, dintre care 55 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 . De asemenea, poliţiştii au constatat 11 infracţiuni, iar pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 160 de sancţiuni în valoare de peste 67.000 lei, au reţinut 8 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.

Ieri, în urma probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea unui bărbat, prins la volan fără permis, pe raza judeţului Călăraşi. În ziua de 29 iulie, poliţiştii din Olteniţa au depistat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna dâmboviţeană Mătăsaru, în timp ce conducea un autovehicul pe DN3 în oraşul Fundulea, fără a poseda permis de conducere.

Pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Conform IPJ Călăraşi, la data de 11 august, faţă de persoana în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Vă mai recomandăm şi:

Poliţia, cu ochii pe zonele aglomerate, Amenzi de 100.000 de lei pentru ignorarea regulilor sanitare

Amenzi în valoare de peste 350.000 de lei, aplicate de poliţişti în ultimele 7 zile

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite