Şapte companii, înscrise la licitaţia pentru modernizarea staţiilor CFR, printre care şi gara Ciulniţa

Şapte companii, înscrise la licitaţia pentru modernizarea staţiilor CFR, printre care şi gara Ciulniţa

Gara din Ciulniţa se modernizează FOTO Adevărul

Şapte companii româneşti au depus oferte în cadrul licitaţiilor publice organizate de compania naţională de căi ferate pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru 44 de staţii de cale ferată, printre care şi Ciunişa, din judeţul Călăraşi, incluse în programul privind modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, informează CFR SA.

 
Valoarea financiară estimativă pentru elaborarea studiilor de fezabilitate este de 16,5 milioane lei, fără TVA.
 
Procedurile de licitaţii organizate de sucursalele regionale de cale ferată Cluj, Craiova, Galaţi şi Constanţa pentru cele 24 de staţii de cale ferată - Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord, Piatra Olt, Râmnicu Sărat, Adjud, Comăneşti, Făurei, Tecuci, Mărăşeşti, Mangalia, Neptun (Hc), Costineşti Tabără şi Ciulniţa - aflate pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa şi Călăraşi se află în etapa de evaluare a ofertelor tehnice, precizează CFR SA.
 
Astfel, cele 44 de gări vor fi modernizate, se vor repara clădirile, se construi inclusiv facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă, se vor reface pasarelele, pasajele şi vor schimbate echipamentele de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător.  Şi toaletele vor fi îmbunătăţite: se vor înlocui instalaţiie electrice, sanitare şi termice şi  şi se va reface sistemul de drenaj.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: