1.297 de maşini, trase pe dreapta în ultimele 3 zile. Poliţia a aplicat 570 de amenzi pentru nereguli rutiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele trei zile, oamenii legii constatat 20 de infracţiuni şi au sancţionat peste 800 de încălcări ale normelor legale. Raziile au fost demarate în urmă cu două săptămâni şi urmăreşte menţinere aunui climat de ordine publică.


În 72 de ore, poliţiştii au controlat aproximativ 1.300 de autovehicule şi au constatat peste 800 de contravenţii. În timpul acţiunilor desfăşurate, pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul transportului, pentru salvarea de vieţi omeneşti şi menţinerea ordinii publice, au fost organizate 32 de filtre, în care au fost verificate 1.297 de autovehicule, fiind constatate 20 de infracţiuni, dintre care 18 în flagrant.
Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 808 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 227.387 lei.

28 de permise de conducere, reţinute

Cele mai multe dintre abateri, 570 au fost plicate pentru încălcarea normelor rutiere, 141 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 18 pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, precum şi 12 sancţiuni la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Poliţiştii au reţinut 28 de permise de conducere, dintre care 8 pentru conducere sub influenţa alcoolului, şi au retras 20 de certificate de înmatriculare.
 

Vă recomandăm şi:

Razie. Peste 800 de persoane, legitimate de poliţişti, amenzi de peste 300.000 lei

4.200 de nereguli, amendate de inspectorii ISU la controalele în teren. Sancţiunile au însumat 2 milioane de lei

Controale pe apă. Peste 80 de nave, "periate" de poliţişti pentru prinderea braconierilor

Imagini de coşmar de la accidentul de pe DN3. Sfârşit cumplit pentru 3 tineri: ucişi de viteză pe loc, după ce maşina în care se aflau „a zburat“ într-o basculantă

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite