"10 pentru Centenar" : Plăcuţă aniversară pentru realizatorul primului film românesc, Independenţa României-1912

Placuţa aniversară dezvelită la Călăraşi

Deşi nu s-a născut la Călăraşi, Leon Popescu, realizatorul primului film românesc şi care a conştientizat în 1912 nevoia de unitate a românilor, a fost omagiat pe malul Borcei.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
 
Pe clădirea care a aparţinut părinţilor săi, Ana şi Marinache Popescu, autprităţile locale au montat o plăcuţă aniversară, eveniment care a încheiat proiectul “10 pentru Centenar” derulat de Consiliul Judeţean Călăraşi. Plăcuţa comemorativă este dedicată lui Leon Popescu, producătorul primului film românesc care a conştientizat, in 1912, nevoia de unitate a românilor. Leon Popescu a fost fiul Anei şi lui Marinache Popescu, proprietari de case în municipiul Călăraşi, şi cei care au construit actualul sediu al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Călăraşi.
 
Filmul, difuzat la Budapesta, Viena şi Paris
 
Filmul „Independenţa României“ a fost realizat în anii de Leon Popescu în perioada 1911-1912. Premiera filmului a avut loc la cinematograful „Eforie“ din Bucureşti. Din distribuţia filmului au făcut parte nume sonore ale cinematografiei româneşti d ela acea vreme: Aristide Demetriade, în rolul domnitorului Carol I, iar doamna Elisabeta a fost jucată de soţia acestuia, Constanţa. Constantin Nottara a primit rolul lui Osman Paşa.
Ţarul Rusiei, Alexandru al II-lea a fost interpretat de priceputul machior al Teatrului Naţional, Pepi Machauer. Protagoniştii filmului, Peneş Curcanul şi soţia lui, Rodica, au fost interpretaţi de către Aurel Athanasescu şi Jeni Metaxa-Doro. Pentru scenele de luptă au fost folosiţi ca protagonişti şi cadre militare, aproximativ 80.000 de oameni. Filmul a fost apreciat în străinătate, fiind difuzat la Budapesta, Viena şi Paris. Leon Popescu a relizat o mare publicitate a filmului şi în Anglia.  

 

citeste totul despre: