Ziua porţilor deschise la Jandarmeria Buzău, în Săptămâna Altfel
0În perioada 8-11 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău organizează Ziua Porţilor Deschise, activitate care are drept scop promovarea imaginii instituţiei şi deschiderea faţă de cetăţeni.
În contextul în care în perioada 7-11 aprilie, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean se derulează programul „Şcoala Altfel”, Jandarmeria Buzău vine în întâmpinarea elevilor care şi-au exprimat dorinţa de a vizita instituţia. Astfel, IJJ Buzău va organiza evenimente de prezentare a instituţiei potrivit următorului program:
- marţi, 8 aprilie, începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău;
- miercuri, 9 aprilie, începând cu ora 11.00, în comuna Cislău;
- joi, 10 aprilie, începînd cu ora 11.00, în Parcul Central din municipiul Râmnicu Sărat;
- vineri, 11 aprilie, începând cu ora 11.00, în oraşul Pogoanele.
Cu această ocazie, jandarmii vor organiza standuri cu materiale specifice de intervenţie folosite de Jandarmeria Română pe timpul misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice, autovehicule din dotarea inspectoratului dar şi materiale aflate în dotarea posturilor montane, specifice executării misiunilor de menţinere a ordinii publice în zonele montane şi pe traseele turistice din zona de competenţă precum şi standuri cu oferta educaţională.
Totodată, se vor desfăşura o serie de exerciţii demonstrative executate de lucrătorii din cadrul grupei de acţiuni speciale, respectiv exerciţii de dresaj canin.
Citeşte şi: FOTO Împlinirea a 10 ani de la aderarea României la NATO, marcată în centrul oraşului Buzău