Ziua porţilor deschise la Jandarmeria Buzău, în Săptămâna Altfel

Ziua porţilor deschise la Jandarmeria Buzău, în Săptămâna Altfel

Arhivă

În perioada 8-11 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău organizează Ziua Porţilor Deschise, activitate care are drept scop promovarea imaginii instituţiei şi deschiderea faţă de cetăţeni.

 
În contextul în care în perioada 7-11 aprilie, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean se derulează programul „Şcoala Altfel”, Jandarmeria Buzău vine în întâmpinarea elevilor care şi-au exprimat dorinţa de a vizita instituţia. Astfel, IJJ Buzău va organiza evenimente de prezentare a instituţiei potrivit următorului program:
 
- marţi, 8 aprilie, începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău;
- miercuri, 9 aprilie, începând cu ora 11.00, în comuna Cislău;
- joi, 10 aprilie, începînd cu ora 11.00, în Parcul Central din municipiul Râmnicu Sărat;
- vineri, 11 aprilie, începând cu ora 11.00, în oraşul Pogoanele.
 
Cu această ocazie, jandarmii vor organiza standuri cu materiale specifice de intervenţie folosite de Jandarmeria Română pe timpul misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice, autovehicule din dotarea inspectoratului dar şi materiale aflate în dotarea posturilor montane, specifice executării misiunilor de menţinere a ordinii publice în zonele montane şi pe traseele turistice din zona de competenţă precum şi standuri cu oferta educaţională.    
 
Totodată, se vor desfăşura o serie de exerciţii demonstrative executate de lucrătorii din cadrul grupei de acţiuni speciale, respectiv exerciţii de dresaj canin. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: