Zeci de buzoieni reveniţi de peste graniţă sunt plasaţi zilnic în carantină şi izolare

Zeci de buzoieni reveniţi de peste graniţă sunt plasaţi zilnic în carantină şi izolare

Un număr de 263 de buzoieni se află în carantină şi 4.044 sunt izolaţi la domiciliu. Starea de sănătate a acestora este bună şi nu prezintă simptome specifice coronavirusului, au anunţat reprezentanţii Prefecturii. Autorităţile buzoiene au continuat misiunile de verificare a acestora.

Ştiri pe aceeaşi temă


În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 291 de poliţişti, peste 100 de jandarmi, 259 de poliţişti locali şi 56 de militari din cadrul MApN. 

Peste 100 de jandarmi buzoieni, alături de colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti au executat pe raza judeţului atât misiuni specifice, cât şi misiuni pentru asigurarea respectării măsurilor instituite în contextul stării de urgenţă. 

Astfel de misiuni vor fi executate zilnic la nivel judeţean pentru a-i face pe buzoieni să conştientizeze pericolul la care se expun prin nerespectarea măsurilor impuse de starea de urgenţă.

Aceştia au asigurat atât transporturile care doar au tranzitat judeţul Buzău, precum şi cele cu persoane duse către centrele de carantină instituite la nivel judeţean. 

Jandarmi angrenaţi în misiuni atât independent, cât şi in sistem integrat pentru verificarea respectării măsurii de izolare la domiciliu şi a prevederilor ordonanţelor militare, au aplicat în ultimele 24 de ore, 12 sancţiuni în valoare totală de 11.800 lei. 

Totodată, structurile IPJ Buzău, împreună cu poliţiştii locali, au continuat activităţile de control la persoanele aflate în izolare la domiciliu, ocazie cu care au fost verificate 1.868 de persoane. Cu această ocazie, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea izolării la domiciliu, în valoare totală de 16.000 de lei. 

De asemenea, au fost aplicate 259 de sancţiuni contravenţionale privind nerespectarea prevederilor din OM nr. 2/2020 şi din OM nr. 3/2020, în valoare totală de peste 432.000 de lei. 

Marţi, 31 martie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanţa de urgenţă prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu şi regimului stării de urgenţă. 

Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut şi au următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5000 de lei, cât erau până acum. 

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei. Aceste sancţiuni vor putea fi aplicate începând de mâine, 2 aprilie 2020.

În plus, au fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;
- interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
- suspendarea temporară a activităţii;
- desfiinţarea unor lucrări;
- refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancţiune vor fi aplicate în funcţie de natura şi gravitatea faptei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: