VIDEO Viol în Vinerea Mare, în cel mai mare parc din Buzău. Principalul suspect este un bucureştean de 56 de ani

VIDEO Viol în Vinerea Mare, în cel mai mare parc din Buzău. Principalul suspect este un bucureştean de 56 de ani

Principalul suspect este un bucureştean de 56 de ani

În Vinerea Mare, o femeie a fost violată de către un individ, în Parcul Crâng din municipiul Buzău. Autorul faptei este un bucureştean, în vârstă de 56 de ani, care a fost reţinut de către jandarmi la puţin timp după comiterea infracţiunii.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Buzoianca plecase, vineri, în jurul orei 14, de la serviciu şi, în drumul său către casă, s-a abătut prin Parcul Crâng, pentru o scurtă plimbare. 

În timp ce mergea pe o alee lăturalnică, femeia, în vârstă de 43 de ani, angajată a Serviciului Medico Legal, a fost luată cu forţa de către un individ care a dus-o în mijlocul pădurii şi a violat-o. În stare de şoc, buzoianca a ajuns acasă, unde i-a povestit fiului ei ce s-a întâmplat, iar acesta a alertat Poliţia.
 
Pentru că sesizarea a fost făcută la scurt timp, au fost blocate căile de acces în parcul Crâng, iar echipe ale Poliţiei municipiului Buzău, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi Poliţiei Locale Buzău au început să scotocească pădurea, în căutarea violatorului. 

La scurt timp, o echipă de jandarmi a identificat un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Bucureşti, care corespundea semnalmentelor comunicate de către victimă.
 
Bărbatul a fost reţinut şi, în timpul audierilor, a declarat că venise la o cunoştinţă, în Buzău, lucru infirmat de verificările ulterioare. Bucureşteanul este un recidivist care are la activ condamnări pentru furt şi viol. 
 
                                                                                                                     Video stiridebuzau.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: