Vinul cu ierburi aromatice, creat la Breaza de Buzău. Ce plante a amestecat viticultorul în reţeta Miracol

Vinul cu ierburi aromatice, creat la Breaza de Buzău. Ce plante a amestecat viticultorul în reţeta Miracol

Lică Lupu este unul dintre cei mai experimentaţi viticultori din Breaza   Foto Iulian Bunilă

Un viticultor experimentat a amestecat nouă plante aromate, precum pelinul, coada şoricelului, oregano şi măceşe, ca să obţină un merlot aparte. Licoarea şi-a păstrat în timp calităţile nealterate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vinurile româneşti din soiuri nobile au vânzare mai slabă, de câţiva ani, din cauza produselor din import, iar criza a fost accentuată de pandemie - se plâng producătorii din zona Buzăului. 
 
Ca să poată răzbi pe o piaţă invadată de băuturi ieftine, un viticultor din Breaza, judeţul Buzău, a început să experimenteze reţete neobişnuite. Aşa a apărut vinul „Miracol“ de la Crama Lupu, un merlot în care au fost amestecate nouă ierburi aromate. 
 
Lică Lupu din comuna Breaza este unul dintre zecile de proprietari de viţă de vie şi crame din zona dealului Istriţa, care face parte din vestitul areal Dealu Mare din Subcarpaţii de Curbură. 
 
Pentru a rezista concurenţei, viticultorul din Breaza a decis să dea frâu liber imaginaţiei şi să experimenteze noi sortimente. Aşa a creat vinul „Miracol“, un merlot în care a adăugat câteva ierburi aromate şi care a fost apreciat de juriile mai multor concursuri de vin din ţară.
 
„Este un vin special, un Merlot în care am macerat vreo nouă plante medicinale, în genul vinului pelin. Îl am de doi ani îmbuteliat fără să fi suferit modificare de gust, aromă şi aspect. Culoarea este impecabilă, nu a apărut niciun fel de oxidare şi, având în vedere că are cinci ani, acest vin, spre surprinderea mea, îşi păstrează nealterate toate proprietăţile de la momentul îmbutelierii. Vinul roşu, în general, cu cât se învecheşte, cu atât îşi pierde pigmentul şi se duce spre rubiniu. Ăsta, nu”, arată fermierul buzoian de pe Drumul Vinului. 
                                                                                                                   
Foto Iulian Bunilă
 
Producătorul vinului cu plante aromatice spune că licoarea sa specială nu a primit niciodată sulf, conservant sau alţi aditivi. El crede că plantele sunt cele care au reuşit să conserve miraculos băutura. 
 
„Plantele pe care le-am macerat în acest vin au imprimat nişte arome deosebite. Vorbim aici de cel puţin patru plante foarte puternice, precum pelinul, de coada şoricelului, oregano şi măceşe. Am folosit o cantitate mare de măceşe, de la care am şi bănuiala că prin vitamina C din compoziţia lor au conservat natural şi foarte bine vinul“, precizează Lică Lupu. 
 
Natura a fost generoasă pe dealul Istriţei, fiind aproape perfectă dispunerea versantului pe care li se întind livezile şi viile. 
 
Sunt studii care demonstrează că strugurii de la Istriţa sunt cei mai dulci din ţară, pentru că au expunere îndelungată la soare, de dimineaţă şi până la apus, iar solul este cald chiar şi noaptea, de la calcarul aflat la mică adâncime. 
                                                                                                                   
Foto Iulian Bunilă
 
Mândria viticultorilor din Breaza şi Pietroasele este justificată atâta vreme cât vinurile produse din soiuri nobile de struguri, ca tămâioasa românească, fetească sau merlot, satisfac cele mai ascuţite simţuri. 
 
O sticlă de Tămâioasă de Pietroasa costă între 25 şi 45 de lei litrul, acest sortiment fiind piesa de rezistenţă a zecilor de crame particulare de la poalele Dealului Istriţa. Calităţile sale par însă din ce în ce mai puţin sesizabile în orizontul clienţilor porniţi în căutare de vinuri. Astfel, vinul autohton, de calitate, pierde teren, de la an la an, în faţa băuturilor ieftine din supermarketuri, aduse din ţări care îşi permit investiţii mici în producţie şi vinificaţie. 
 
Sute de litri de vin bun se află depozitat în crama lui Lupu, mai mult decât ar fi trebuit să existe înainte de sezonul culesului. Pe vremuri, vinul nu apuca să îmbătrânească, pentru că îşi găsea repede cumpărători. De o vreme, însă, clienţii s-au rărit, rămânând în portofoliu doar cei care apreciază produsele premium. 
 
Un producător adevărat nu va face însă rabat de la calitate, oricât de greu i-ar fi. Viticultorul de la Breaza de Buzău deţine o suprafaţă generoasă de podgorie, pe care o îngrijeşte şi în care investeşte multe resurse, pentru a obţine toamna cele mai bune vinuri. 
                                                                                                             
Foto Iulian Bunilă
 
Câştigarea de premii la concursuri naţionale şi internaţionale vine de la sine. Dovada palmaresului sunt zecile de cupe şi medalii care stau prăfuite pe rafturile cramei din Breaza, printre sticlele de vin vechi, la fel de prăfuite. 
„Regina cramei mele este o Tămâioasă din 2011, dulce, cu care am câştigat medalia de argint la Sofia patru ani mai târziu. Ţin minte că 2011 a fost un an bun. În general, din 2010 încoace, chiar şi 2008 şi 2009, au fost nişte ani foarte prielnici pentru vie, în special pentru vinurile care au trebuit să acumuleze mult zahăr, s-au pretat la supracoacere şi acumularea de mucegaiurilor nobile”, povesteşte Lupu. 
Datorită mediului de păstrare, vinurile îmbuteliate pot rezista multe decenii. Sunt câteva condiţii de la care experimentaţii producători de vin nu se abat niciodată, altfel produsele lor vor suferi deprecieri în timp. 
 
Crama familiei Lupu este săpată la peste doi metri adâncime, în calcarul care este un foarte bun izolator termic. Temperatura constantă din beci, atât vara, cât şi în sezonul rece, prelungeşte durata de valabilitate a vinului. 
 
„Toate sticlele depozitate sunt etanşate cu ceară, turnată peste dopul de plută. Este cea mai bună metodă de a izola conţinutul de aerul din exterior. Oxigenul este cel mai mare duşman, iar vinul îmbătrâneşte mult şi bine dacă nu se aeriseşte. Vinul este pretenţios şi la lumină, şi la temperatură. În camera de păstrare trebuie să fie cam 10 grade Celsius, să nu depăşească 14 grade”, explică Lică Lupu. 
                                                                                                          
Foto Iulian Bunilă
 
Comoara din beciul buzoianului îşi sporeşte valoarea de la o recoltă de struguri, la alta. Din recipientele pentru fierbere, vinul nou îl înlocuieşte pe cel de anul trecut, care este şi el transferat în baric, pentru învechire.
 
Baricul este un butoi mai mic, de 225 de litri, confecţionat din lemn de stejar. Este un recipient nelipsit din cramele care se respectă. Doagele se ard pe dinăuntru pentru a se crea un strat de cărbune la interior. Lemnul ars, împreună cu esenţa de stejar, dă vinului un plus de aromă, în special vinurilor roşii, explică viticultorul nostru. Cel mai tânăr vin păstrat de el în butoaiele pentru învechire are trei ani. 
 
„Feteasca neagră are un an de când stă la baric, însă este din recolta de acum cinci ani. Cabernetul este din 2017 şi are un an de când stă la baric. În perioada învechirii, suprafaţa interioară a baricului, a butoiului, trebuie să corespundă cu cantitatea de vin care trebuie învechit pentru a împrumuta cât trebuie aromele, în special vanilia care i-o dă lemnul de stejar, coroborat cu arderea medie care este aplicată de constructorul baricului”, detaliază viticultorul care-şi aşteaptă oaspeţii la crama din Breaza. În localitatea vecină, Pietroasele, vizitatorii pot vedea locul în care a fost descoperită superbul tezaur Cloşca cu puii de aur. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările