VIDEO Viaţa ca în Evul Mediu, la cinci kilometri de municipiul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stau la doi paşi de municipiul Buzău, au locuinţele la şoseaua europeană, însă trăiesc ca în evul mediu. Peste 40 de familii din satul buzoian Gura Câlnăului nu mai au apă la robinete, de câteva luni, iar oamenii sunt nevoiţi să meargă de câteva ori pe zi cu bidoanele de plastic până la singura fântână din zonă. Primăria de care aparţine satul promite că va găsi o rezolvare, însă nu foarte curând.

Localnicii din Gura Câlnăului au primit până acum apă din conducta care traversează satul şi care aprovizionează de zeci de ani comuna învecinată, Poşta Câlnău. Anul trecut, primarul acesteia şi-a făcut propriul foraj şi a închis vechea conductă.

Prin urmare, localnicii din Gura Câlnăului au rămas fără apă, neavând propriul foraj. Pentru toaleta zilnică sau pentru closet oamenii folosesc apă din bidoane.

Gospodarii sunt nevoiţi să străbată şi de câte trei ori pe zi drumul până la singura fântână pentru a se aproviziona cu apă. Iar asta nu e o treabă tocmai uşoară, pentru că merg pe marginea şoselei europene unde traficul intens le pune viaţa în pericol.

Mai mult decât atât, oamenii nu au certitudinea că apa de la fântână este potabilă însă o consumă fără să se gândească la consecinţe. Cei cu dare de mână se aprovizionează de la oraş cu bax-uri de apă plată.

Oamenii s-au plâns autorităţilor de situaţia în care sunt însă nimeni nu i-a ajutat până acum cu nimic. 

Satul Gura Câlnăului aparţine de comuna Vadu-Paşii şi normal ar fi ca autorităţile acesteia să găsească o soluţie.

”Deja avem un foraj dar cu cel nou pe care vrem să-l facem în cursul anului să asigurăm apă şi pentru aceşti cetăţeni. Provizoriu, ar trebui ca primăria Poşta Câlnău să-i mai păsuiască”, a declarat, Virgil Suditu, primar Vadu Paşii.

Primarul comunei Poşta Câlnău, cel care le-a dat până acum localnicilor din Gura Câlnăului apă la robinete, este dispus să îşi ajute vecinii, însă are propriile soluţii.

”Eu le-am dat două variante. Prima ar fi ca primarul de la Vadu Paşii să preia forajul şi să plătească curentul, iar a doua, ca cetăţenii să îşi asume să plătească apa care pleacă din foraj, ca să nu mai fure, pentru că au furat apă până acum”, a spus Sorin Munteanu, primarul din Poşta Câlnău.

Primarul din Poşta Câlnău a întrerupt alimentarea din forajul care îi deservea şi pe localnicii din Gura Câlnăului din cauza unui litigiu. Pompa se află pe raza altei comune învecinate, Mărăcineni, pe un teren care acum este revendicat de urmaşii proprietarului care a donat suprafaţa pentru obiectiv.

Citeşte şi: 

A refuzat o şpagă de 15.000 de euro şi a fost ales „Poliţist de onoare al judeţului Buzău”

VIDEO O femeie a murit în chinuri, prin autoincendiere

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite